Șumudică a mers la Daum și i-a cerut să-l ajute să scape de suspendare. Gestul frumos făcut de selecționerul României
Christoph Daum se implică din ce în ce mai mult în viața fotbalului românesc. Selecționerul ales de FRF pentru a ne califica la Campionatul Mondial din 2018 a încercat să-l ajute pe Marius Șumudică să scape de suspendarea primită de la FRF, însă eforturile depuse de antrenorul german au fost în zadar.
Daum și Șumudică s-au întâlnit la scurt timp de la venirea germanului în România, iar una dintre temele de discuție abordate a fost suspendarea primită de antrenorul campioanei pentru că a fost prins că a jucat la pariuri. Conștient de misiunea grea pe care o are Șumudică pe perioada în care e obligat să stea departe de formația sa, Daum a încercat să dea o mână de ajutor, dar răspunsul Federației a fost destul de clar: Șumudică își va urma suspendarea dată inițial.
Selecționerul României a vorbit despre încercarea de a-i îndupleca pe șefii fotbalului românesc: „Sunt aici să ajut cu ce pot. Inclusiv pe antrenorii din Liga I, sunt deschis. E păcat că Șumudică trebuie să stea în tribună și nu pe bancă, absența lui Șumudică e un handicap pentru Astra. M-aș bucura dacă l-aș putea ajuta pe Șumudică să-și reducă sancțiunea. Sincer, acum e prea târziu. Nu am înțeles de ce nu a fost suspendat din iunie. Am întrebat la FRF, am încercat să-l ajut să fie din nou alături de echipă. El a construit echipa și e foarte importat să țină echipa unită.
E un mare dezavantaj atât pentru el, cât și pentru echipă. Am vorbit cu el despre cazul lui, în calitate de coleg am încercat să-l ajut. Am discutat la FRF dacă e vreo posibilitate să fie redusă suspendarea, dar mi s-a spus că s-a făcut asta deja și că i-a fost aplicată sancțiunea minimă. Îmi pare rău că nu am putut să fac mai mult!”, a spus Daum, pentru Pro TV.