Șumudică, amintire fabuloasă cu Ilie Dumitrescu: „O să îl respect toată viața!” Surpriza pe care i-a pregătit-o fostul stelist la „singurul transfer din cariera de impresar”
În așteptarea unui semn din partea turcilor, Marius Șumudică își petrece perioada de izolare în România. Antrenorul lui Gaziantep are timp și de amintiri, iar una dintre acestea este cu rivalul de la Steaua, Ilie Dumitrescu.
Marius Șumudică a avut un an de vis în Giulești. 1999. Anul în care Rapidul a câștigat al doilea titlu din palmares. Iar pentru fostul atacant al vișiniiilor, sezonul care i-a deschis drumul spre Europa.
Șumudică: „O să îl respect toată viața pe Ilie”
După trei ani la Rapid, Șumi a plecat în Portugalia, unde a semnat cu Maritimo. Actualul tehnician al turcilor de la Gaziantep își amintește că cel care l-a reprezentat în negocierile cu portughezii a fost nimeni altul decât Ilie Dumitrescu, fostul rival de la Steaua.
„Cred că sunt singurul transfer al lui Ilie Dumitrescu ca impresar. Am avut un sezon bun și m-a dus la Maritimo.
Când am ajuns la Madeira… am pupat ușa de vreo cinci ori când am plecat de la mama, mi-era foarte greu să mă dezlipesc de tot ce înseamnă Rapid, fotbalul românesc etc.
O să îl respect pe Ilie Dumitrescu toată viața pentru ce a făcut. Îmi luasem un apartament, iar când am deschis frigiderul, era plin, full. Și-a dorit foarte mult ca eu să fiu bine, să demonstrez că sunt un jucător important.
A fost ceva extraordinar pentru mine, îi mulțumesc și acum și toată viața. S-a gândit în primul rând la mine, nu la el”, a povestit Marius Șumudică la Digi Sport.
Ilie Dumitrescu și-a încheiat cariera de fotbalist în 1998, iar în 2000 a început cariera de antrenor, pe banca celor de la Oțelul Galați.
Braşov, Alki Larnaka, FCM Bacău, Apollon Limassol, AEK Athens, Egaleo, Akratitos, Kallithea, PAOK, Panthrakikos și Steaua au fost echipele antrenate de fostul mare jucător al naționalei.