Șumudică bate șaua: „Eram sigur că vom avea probleme fizice. Eu v-am spus că noi n-avem alte posibilități decât a bea un anticârcel sau calciu cu magneziu”. Aluzia la „licorile” lui Neubert este transparentă

Redactor:
Matei Udrea
Șumudică bate șaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Imediat după partida Astra – Pandurii 0-0, disputată marți, în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii 1, Marius Șumudică a ținut iar să sublinieze că echipa sa folosește numai mijloace regulamentare de recuperare. Explicând că Astra a avut cu două zile mai puțin la dispoziție pentru a se reface comparativ cu adversarii de la Pandurii, Șumudică a menționat: „Eram sigur că, din punct de vedere fizic, o să avem probleme. Eu când v-am spus că nu avem alte soluții decât a bea un anticârcel sau un supradyn sau să iei calciu și magneziu… Noi n-avem alte posibilități. Și iată că diferența se vede. N-am reușit să ne recuperăm în timp util”.

Antrenorul Astrei a făcut și în trecut aluzii la faptul că, la FCSB, lucrurile ar sta altfel decât la celelalte echipe. „Astra joacă cel mai bun fotbal în momentul de față. Fără nimic, doar cu aspirină și paracetamol. Cea mai mare bucurie a lui Șumudică este că voi încerca să îi chinui până la ultima picătură de energie. Sau până la ultima picătură de Activ, este o firmă cu care aduce medicamente domnul Neubert (n.r. – preparatorul fizic de la FCSB). El știe foarte bine cu medicamentele respective. Să consume dublu, dacă va putea, să ne ajungă din urmă”, făcea o aluzie transparentă Șumudică după victoria din etapa a 4-a a play-off-ului, 4-1 cu Dinamo.

Laurențiu Reghecampf, antrenorul de la FCSB, avertiza imediat: „Îl rog pe Șumudică să înceteze cu paracetamolul și aspirina!”.

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din gimnastică
Cum arată Claudia Presăcan și ce a ajuns să facă pentru bani, la 25 de ani de la retragerea din…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
”Nu ştiu ce să-i mai fac!”. Sorin Cârţu, scos din sărite de un jucător al Craiovei la meciul cu Rapid
”Nu ştiu ce să-i mai fac!”. Sorin Cârţu, scos din sărite de un jucător al Craiovei la meciul cu Rapid
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a înfipt un briceag în inimă
Un brăilean și-a ucis fratele pentru că nu i-a dat o datorie de 500 de lei. S-a îmbătat și i-a…
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
A murit cel mai iubit actor. Femeile erau fermecate de el: Era fermecător, chipeș. Un adevărat om al Renașterii
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil,…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×