Șumudică i-a transmis un mesaj clar lui Becali: „Dacă face așa ceva, nu ar putea lucra cu mine”
Marius Șumudică a recunoscut că ar da curs unei oferte de a antrena FCSB, deși e un rapidist convins și e sub contract cu Al-Shabab. Tehnicianul de 47 de ani discută des cu Gigi Becali și a mai fost o variantă pentru banca roș-albastră în 2016, după ce a luat titlul cu Astra.
„Nu cred că vine Gigi săptămânal să îmi spună ce să fac la antrenamente. Nu cred că face așa ceva pentru că atunci nu ar putea lucra cu Șumudică. Pe teren, Șumudică lucrează. A, că nu-i convine o schimbare sau că vrea să facă altceva, până să o facă și pe aia, trebuie să joace echipa prost, să intervină la momentul respectiv.
Săptămânal, cei care lucrează cu echipa sunt răspunzători de rezultatele echipei, de accidentări, de tot ce se întâmplă în cadrul echipei. Și cred că aici antrenorul este decizional și este răspunzător”, a spus Marius Șumudică la Digi Sport.
Ar trece și peste relația rece cu MM Stoica
Șumudică nu e pe placul directorului sportiv, MM Stoica, din cauza trecutului său rapidist. Oficialul roș-albastru a anunțat public că nu ar putea colabora cu „Șumi”. Totuși, declarația de acum a antrenorului arată că ar putea trece peste orice resentimente. „Nu știu dacă ar împiedica cu foarte mult prezența lui Mihai Stoica acolo. Și Mihai Stoica, la un moment dat, își dorește să facă performanță. Eu nu vreau să contest acum rezultatele lui Dică și nici nu vreau să contest priceperea lui Mihai Stoica în continuare și puterea lui de decizie în momentul de față. Nu știu exact cât se implică sau ce face. Eu mi-aș fi dorit un patron care vrea să și conducă, dar să-ți pună la dispoziție salariile la zi și să poți să lucrezi săptămânal cu echipa„, a spus Șumudică.