Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis să-l suspende un meci pe Mariu Șumudică pentru gesturile obscene pe care antrenorul le-a făcut pe 9 martie, la meciul din turul semifinalelor Cupei Ligii, dintre Astra și Steaua, câștiga de echipa lui Reghecampf cu 1-0.
Decizia Comisiei a venit cu doar câteva ore înaintea returului semifinalelor Cupei Ligii dintre Astra și Steaua, de la Giurgiu. Dani Coman, președintele liderului Ligii 1, a confirmat informația pentru ProSport. Totuși, pedeapsa nu-i deranjează foarte tare pe giurgiuveni, în condițiile în care Șumudică a declarat că nu e interesat de meciul din Cupa Ligii. La fel ca în perioada în care antrenorul Astrei a fost suspendat pentru pariuri, locul său pe banca tehnică va fi luat de secunzii Bogdan Andone și Cristi Petre: „Respectăm decizia Comisiei de Disciplină. Șumudică va sta în tribune un meci, dar avem secunzi care vor face ce va spune el„, a declarat Dani Coman pentru ProSport.
Tot miercuri, Comisia de Disciplină ar fi trebuit să ia decizia în cazul lui Edward Iordănescu, antrenorul Pandurilor care a fentat regulamentul în meciul cu Astra, de la Giurgiu, când le-a dat indicații jucătorilor săi, chiar dacă era suspendat, dar tehnicianul gorjenilor va afla verdictul pe 15 aprilie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER