Șumudică, răspuns acid pentru Rednic: „Îmi pare rău că nu ne-am întâlnit, aveam șansa să-l bat!”. „Puriul”, pus la punct: „După ce te dă Al Faisaly afară…”
Marius Șumudică nu a rămas dator. După atacurile lui Mircea Rednic, care l-a numit „Șumibet” și a făcut acuzații grave la conferința de presă premergătoare derby-ului cu FCSB, fostul atacant de la Sportul și Rapid a răspuns și el pe un ton acid. Antrenorul lui Al Shabab a vorbit despre ultima experiență, scurtă, a „Puriului” în Arabia, la Al Faisaly.
„Îmi pare rău că nu ne-am întâlnit în Arabia Saudită în etapa a 8-a. Aveam și eu o șansă să-l bat. Mircică, te-am bătut de prea multe ori. Ce Cerniauskas? Tot Bratu făcea pregătirea la Al Faisaly de jucau prost cât a stat el, apoi după ce a plecat a început să joace? Tot Cerniauskas sau Bratu sunt de vină că nu făcuse bine pregătirea și n-a rezistat în Arabia Saudită.
Mai nou, s-a spus și s-a scris că are oferte de la Al Nasr din Emirate. Păi după ce te dă Al Faisaly afară nu te poate vrea decât Al Nasr din Kuweit unde e salariul mai mic decât în Liga 1.
Dacă era antrenor și-l acuză acum pe Cerniauskas, de ce nu a simțit atunci și l-a schimbat. Bine, pe vremea aia poate nu se apucase de impresariat, acum văd că a îmbrățișat și meseria asta”, a declarat Șumudică, potrivit gsp.ro.
Atacurile dintre Șumudică și Rednic au început la revenirea în țară a antrenorului lui Al Shabab. Campion cu Astra în 2016, fostul idol al tribunelor din Giulești l-a taxat pe Rednic pentru modul în care a intrat în conflict cu toată lumea de la revenirea la Dinamo. „Puriul” i-a răspuns în conferința de presă pe care „câinii” au organizat-o vineri, înaintea derby-ului cu FCSB (duminică, 11 noiembrie, 21:00).
„Dacă nu erau ‘Mircică’ și Dinamo, Șumibet nu lua niciodată campionatul. Cu Astra, Cerniauskas mereu avea dureri de cap. Dacă nu eram noi, rămânea cu pantalonii jos și cu genunchii goi. Nu am ce să dezvolt! A ajuns campion datorită lui Dinamo! Eu le răspund celor care încep…Dacă nu era Mircică, nu știu ce se întâmpla”, a spus Rednic.
Apoi, „Puriul” a oferit și explicația pentru înfrângerea la care a făcut Șumudică în intervenția sa și l-a acuzat pe Vytautas Cerniauskas, fostul portar al lui Dinamo care avea un obicei de a lua goluri de la Alibec: „Cerniauskas avea dureri de spate când îl vedea pe Alibec. I se făcea rău, dădea Alibec gol și de pe banca de rezerve”, a spus Rednic despre portarul care a încasat opt goluri în cele două meciuri din play-off (4-1 și 4-2), dintre care patru semnate de Alibec.