Marius Șumudică, antrenorul turcilor de la Kayserispor, a negat orice informație cu privire la întoarcerea sa în România, la CFR Cluj, unde ar fi urmat să-l înlocuiască pe Dan Petrescu. Campion cu Astra în 2016, fostul atacant de la Rapid și Sportul spune că nimeni din conducerea CFR-ului nu a luat legătura cu el ca să discute despre o eventuală întoarcere în România.
Șumudică spune că, oricum, nu s-ar întoarce în acest moment în România. Tehnicianul mai are contract cu Kayserispor încă trei ani. „Din respect pentru Dan Petrescu, am acceptat să intru să vorbesc. Nu este normal! Nimeni din conducerea clubului n-a vorbit cu mine”, a spus Marius Șumudică, miercuri, la DigiSport.
DigiSport a scris, în urmă cu câteva zile, că Dan Petrescu ar putea pleca de la CFR Cluj, deși șefii neagă aceste zvonuri, iar viitoarea destinație a „Bursucului” ar fi China. Sursa citată a scris că Șumudică este principalul om vizat pentru a-l înlocui, dar acesta neagă cu înverșunare.
„Nu se pune problema să-l înlocuiesc pe Dan Petrescu. Nu-mi doresc să mă întorc în momentul de față, nu știu de unde a reieșit această discuție. Cei de la CFR nu au vorbit cu mine! Sunt niște oameni care își susțin antrenorul până la sfârșit”, a mai spus Șumudică, la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER