Antrenorul Florin Marin a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că punctul obținut de Ceahlăul Piatra Neamț în partida cu Oțelul, de la Galați, scor 0-0, este foarte important în primul rând pentru moralul jucătorilor, informează Mediafax. „Sunt încântat de rezultat, pentru că am reușit să câștigăm un punct foarte important pe terenul unei echipe puternice. Jucătorii au avut o atitudine bună, ne-am organizat foarte bine în defensivă, ce-i drept, fără a pune prea mari probleme în atac. E un punct important în primul rând pentru moralul jucătorilor”, a spus Marin.
Florin Marin a precizat că îi pare rău pentru disputarea meciului fãrã spectatori. „Cât despre faptul că s-a jucat fără spectatori, îmi pare foarte rău. Fotbalul fără spectatori nu are farmec, însă trebuie să ne obișnuim ca și la noi echipele să respecte regulamentele. La Piatra Neamț s-a investit foarte mult în stadion, bani care puteau fi băgați în jucători și poate am fi avut o echipă mult mai bună”, a menționat tehnicianul.
Formația Ceahlăul Piatra Neamț a obținut, duminică, primul punct în sezonul 2009-2010 al Ligii I, după rezultatul înregistrat în partida susținută în deplasare, în fața echipei Oțelul Galați, scor 0-0, care s-a disputat fără spectatori, upă ce Comisia de Competiții Ligii Profesioniste de Fotbal a sancționat clubul Oțelul, în urma unei sesizări a conducerii clubului Ceahlăul Piatra Neamț, pentru lipsa turnicheților la porțile de acces ale stadionului „Oțelul”, fapt ce contravine Legii 4/2008.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER