Supercupa României | Hagi și Dan Petescu își dispută primul trofeu al sezonului: „Suntem prieteni doar înainte și după meci”
Campioana CFR Cluj are un start de foc, Supercupa și debutul în Liga Campionilor fiind la doar câteva zile distanță. Elevii lui Dan Petrescu înfruntă sămbătă, la Ploiești, deținătoarea Cupei României, Viitorul, pentru ca marți să joace în Kazahstan manșa tur a „dublei” cu Astana.
Meciul dintre CFR Cluj și Viitorul reprezintă și un duel la nivelul băncilor tehnice. Antrenorii celor două echipe, Dan Petrescu și Gică Hagi, prieteni buni de-o viață și foști coechipieri în „Generația de aur” a României, spun că vor lăsa la o parte amabilitățile pe durata jocului.
„Suntem prieteni și vom fi mereu, și înainte de meci, și după. Când jucăm, însă, nu mai suntem prieteni. Hagi își dorește să câștige, eu la fel, dar vom vedea cine va fi fericit până la urmă”, a spus Dan Petrescu, antrenorul lui CFR.
Supercupa României | Clujenii vor victoria cu orice preț
Ardelenii, câștigători a trei Supercupe (2009, 2010, 2018) nu concep să nu înceapă cu dreptul sezonul și spun că un trofeu la primul meci înseamnă un mare plus de încredere și moral pentru Liga Campionilor.
„Primul meci e foarte important pentru că jucăm cu un trofeu pe masă. Este bine că avem un meci înainte de cel din Liga Campionilor. Ne va ajuta mult, chiar dacă jucăm cu un adversar atât de dificil precum Viitorul”, a mai spus Dan Petrescu. Completat de Ovidiu Hoban: „Mă bucur că avem Supercupa înainte de Liga Campionilor. Este un meci oficial pe care trebuie să-l tratăm ca atare. Ne dorim Supercupa, ar fi un plus pentru noi, am avea moral extraordinar…Orice meci câștigat sau trofeu câștigat vine cu un plus”. Păun a anunțat și el: „Nouă, jucătorilor, ne place să jucăm cu trofee pe masă și am făcut-o bine în ultima perioadă, așa că sper să facem la fel și acum și să câștigăm Supercupa. Să începem cu dreptul ar însemna enorm pentru noi și pentru viitorul clubului”.