7 motive pentru un sezon dezastruos la CFR Cluj. De la 0 – 0 cu Lazio, la 0 – 4 cu Corvinul și 1 – 5 cu Farul. Cum a ajuns o echipă de primăvară europeană să fie umilită în România, în doar 14 luni. ANALIZĂ 

Februarie 2023: CFR – Lazio 0-0 (0-1 la general), play-off Conference League. Aprilie 2024: Corvinul – CFR 4-0, Cupa României/ Farul – CFR 5-1, Superliga României.

În doar un an, CFR Cluj s-a transformat dintr-o echipă de nivel european, capabilă să lupte cu Lazio în primăvara europeană, într-o formație umilită de o echipă de Liga 2 sau de tinerii lui Gică Hagi.

7 motive pentru un sezon dezastruos la CFR Cluj. De la 0 – 0 cu Lazio, la 0 – 4 cu Corvinul și 1 – 5 cu Farul

Cum s-a produs această schimbare majoră? Am identificat 7 motive care au dus CFR Cluj în colaps:

1.Plecarea lui Dan Petrescu și începutul „dezastrului”

CFR a dat primele semne de slăbiciune în finalul sezonului trecut. Campioană a ultimilor 5 ani, echipa lui Dan Petrescu a ajuns să joace play-off pentru prezența în Conference League. A fost un regres major, care a dus și la plecarea lui Dan Petrescu, iar lotul lăsa impresia că trebuia restructurat. Jucătorii emblematici ai CFR-ului arătau că nu mai pot să păstreze nivelul din trecut. Antrenorul și-a pregătit ieșirea din Gruia și a semnat cu Jeonbuk, iar decizia a fost îmbrățișată și de Neluțu Varga, cel care n-a acceptat eșecul din campionat.

2.Reducerea consturilor

Ratarea primului titlu în „Era Varga” l-a supărat atât de tare pe finanțatorul CFR-ului încât acesta a decis reducerea drastică a bugetului. Fără perspectiva unui parcurs lung în cupele europene, care să aducă bani de la UEFA, clubul era obligat să taie din costurile care în trecut au adus performanță. Ideea a fost susținută și de către președintele Cristi Balaj, care a vorbit în dese rânduri despre optimizarea bugetului, pentru ca CFR să nu riște să ajungă în insolvență. Inclusiv fostul președinte a anunțat că și-a redus salariul, în amplul proces optimizare a bugetului. CFR n-a mai adus jucători cu salarii foarte mari și a renegociat sau a scăpat de contractele importante.

3.Reconstrucția și vânzarea vedetelor

Varga a decis să vândă toți jucătorii care aveau oferte, pentru a nu mai fi nevoit să susțină clubul din propriul cont, odată ce visul grupelor Champions League sau Europa League nu mai exista. Patronul a anunțat că CFR a intrat în „reconstrucție”. Au fost vânduți Nana Boateng, Simone Scuffet, Emmanuel Yeboah, Andrei Burcă, Ermal Krasniqi, Claudiu Petrila, Yuri Matias, sau Christopher Braun. Echipa lui Neluțu Varga a încasat peste 10 milioane de euro din transferuri, în condițiile în care a investit sub 500.000 de euro pentru noii jucători. Asta a salvat clubul din punct de vedere financiar, dar a afectat valoarea echipei.

4.Doi antrenori schimbați

CFR a început sezonul de reconstrucție cu Andrea Mandorlini. Acesta a avut obiectivul calificarea în cupele europene, dat fiind faptul că vedete echipei au fost vândute și că veniseră mulți jucători noi. Doar că jocul echipei și apropierea de FCSB l-au făcut pe Neluțu Varga să spere din nou la titlu și l-a demis pe Mandorlini după chiar prima etapă din 2024, în urma înfrângerii de la Botoșani. Echipa lui Mandorlini ajunsese la 7 meciuri fără victorie, din ultimele 8 partide de campionat.

Patronul CFR-ului a decis să-l aducă pe Adrian Mutu, cu toate că ideile acestuia nu se potriveau cu ale lui Mandorlini. CFR, care își adusese jucători pentru sistemul 3-5-2 a ajuns să joace în 4-3-3, chiar dacă mulți fotbaliști nu se potriveau în acest sistem. Lucrurile n-au mers cum se aștepta Varga, iar CFR s-a îndepărtat și mai mult de FCSB și a fost eliminată rușinos din Cupa României. Mutu a plecat și el de la CFR, fără ca Varga să-l convingă să mai rămână, așa cum se aștepta.

5.Tensiunile produse de jucătorii nemulțumiți

CFR a decis să meargă pe mâna jucătorilor ieșiți din formă, în disputa acestora cu antrenorii și a devenit victima acestor decizii. Mandorlini a plecat și pentru că Deac sau Manea erau nemulțumiți că nu joacă mai des și i s-au plâns patronului de antrenor. Aceștia au dat vina pe Mandorlini pentru forma lor precară. Mai târziu, Adrian Mutu a declarat că s-a simțit trădat de anumiți jucători.

6.Transferuri eșuate

Un motiv care a dus la sezonul eșuat pentru CFR a fost și transferul unor jucători care au dezamăgit. În Gruia au ajuns 22 de jucători noi, în acest sezon, însă Konoplyanka, Juricic, Ziv Morgan, Filippo Falco, El Khadouri, Căbuz, Mamic, Zejnullahu sau Aussi s-au dovedit a fi transferuri ratate, iar Boben, Kresic, Keita sau Peter Michael n-au adus nici ei plusul sperat.

7.Antrenori „de ocazie” și plecarea președintelui

Abordarea finalului de sezon cu un cuplu de antrenori încropit, Hoban – Dican și demisia președintelui Cristi Balaj, odată cu cea a lui Adrian Mutu, au creat o stare de incertitudine și dezorganizare la CFR. „Avem nevoie de un antrenor ca lumea. Să fie seriozitate”, a spus Cristi Manea, după înfrângerea cu Farul, semn că jucătorii nu au încredere în actualul staff. Se pare că Dan Petrescu nu a vrut să preia echipa în acest moment, el acceptând să vină doar din vară, pentru a-și reconstrui echipa.

Publicat: 20 04. 2024, 14:59