Aissa Laidouni (26 de ani) a ajuns să joace pentru Union Berlin, o forță din Bundesliga, dar nu a uitat de perioada petrecută în România.
Aissa Laidouni, fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro care a jucat la Campionatul Mondial din Qatar, a ajuns în Bundesliga în perioada de mercato din iarnă.
Mijlocașul central a fost cumpărat în ianuarie 2023 de Union Berlin de la Ferencvaros în schimbul sumei de 2,6 milioane de euro, dar tunisianul nu a uitat de România nici la aproape trei ani de la plecarea din țară.
Fotbalistul în vârstă de 26 de ani a plecat de la FC Voluntari pe 5 august 2020 la Ferencvaros, în schimbul sumei de 600.000 de euro, iar acum a dezvăluit pentru jurnaliștii nemți cum l-a ajutat perioada petrecută în România.
„Povestea mea este una originală. Dar sunt mândru de ea. Am avut multe de acumulat în timpul petrecut în România și Ungaria.
Mai ales în România am învățat multe despre viață, lucru care este mai important decât fotbalul, și asta m-a întărit enorm din punct de vedere mental”, a spus Aissa Laidouni pentru Bild.
Aissa Laidouni a fost dorit de FCSB înainte ca mijlocașul central să fie vândut de FC Voluntari la Ferencvaros, însă Gigi Becali a renunțat la transfer după ce agentul fotbalistului i-a cerut procente pentru ca această mutare să se finalizeze.
„Sunt niște principii aici. Cerea în pandemie 20% impresarul, Liubliana, i-am închis telefonul: pa, la revedere! Să ceară 20% impresarul? Cum să dau procent de la jucător la impresar? Pleacă, mă, lasă-mă în pace!”, a spus Gigi Becali, pentru Sport.ro.
După ce Aissa Laidouni a fost vândut de Ferencvaros la Union Berlin, FC Voluntari s-a ales cu suma de 615.000 de euro, deoarece ilfovenii și-au păstrat procente dintr-un viitor transfer al tunisianului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER