Un fost triplu campion cu Steaua dă verdictul în conflictul dintre CSA și FCSB.
Steaua și FCSB se luptă de mai mulți ani, în instanță, pentru identitatea clubului înființat în 1947.
Jean Vlădoiu, triplu campion cu Steaua, a vorbit despre motivul pentru care consideră că a greșit față de anumiți oameni de la clubul Armatei, în momentul în care a spus că, în opinia sa, FCSB este continuatoarea Stelei.
„Probabil, oamenii față de care am greșit, de la CSA Steaua, sunt oamenii pe care i-am avut în galerie. Dacă Jean Pavel este șeful galeriei acolo… băiatul ăsta este omul care conducea și pe timpul meu, când eram jucător, în 2000-2001, dacă nu mă înșel. Și înainte de asta era șeful galeriei. Iar eu am greșit față de ei spunând că în 2000-2001… eu știind că Gigi a preluat de la domnul Păunescu și toți cei care conduceau destinele acestui club, a avut această continuitate…
După aceea s-a întâmplat ce s-a întâmplat, pentru că vorbim de sute de milioane de euro, pentru că Steaua e un brand și va rămâne un brand. Ați văzut cum umple stadioanele peste tot. Eu vorbesc că FCSB-ul acesta a fost, cel puțin atunci, în 2000-2001… eu am jucat la Steaua. Gigi Becali era la masă. Cum a sărit el de la una la alta, fără să fie cineva implicat? Pentru că el a cumpărat echipa asta sau a făcut ceva de la cineva… cei care au cedat.
Eu am fost tins să spun în toate interviurile că eu pe aceasta o văd continuatoarea Stelei. Probabil că am greșit față de cei care sunt implicați acolo”, a declarat Jean Vlădoiu, la „Un Podcast”.
FCSB, echipa patronată de Gigi Becali, o va înfrunta pe campioana Israelului, Maccabi Tel Aviv, în turul 2 preliminar Champions League. Prima manșă este programată marți, de la 20:30, pe stadionul „Steaua”.
„Eu văd acolo că cel mai valoros jucător e 4 milioane. Așa că să nu-mi mai spună mie că nu știu ce valoare are echipa. Îmi spune și Pintilii că au valoare. Ei acum își caută alibi ca Dan Petrescu. Avem pretenții de Liga Campionilor. Este o echipa care trebuie eliminată. Să zicem mersi că am căzut cu ăștia, care e 23. Daca picam cu PAOK, era 100 de milioane”, a spus Gigi Becali, zilele trecute, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER