Darko Velkovski (29 de ani), internaționalul nord-macedonean care în sezonul trecut a fost cel mai bun fotbalist transferat de Dinamo București, continuă să fie liber de contract, cel mai probabil din cauza pretențiilor financiare ridicate pe care le are.
Velkovski a fost dorit în continuare de „câini”, care chiar i-au propus o nouă înțelegere, însă așa cum a dezvăluit Andrei Nicolescu, nu a putut fi păstrat în Superliga României.
Darko Velkovski s-a despărțit oficial de Dinamo la data de 15 iunie 2024, după ce în a doua jumătate a sezonului precedent i-a ajutat pe „câini” să rămână pe prima scenă a fotbalului românesc.
Internațional nord-macedonean cu 51 de apariții în tricoul primei reprezentative, Velkovski s-a dovedit a fi cel mai bun transfer efectuat de Dinamo în stagiunea trecută, iar printre altele, în totalul de 16 meciuri pe care le-a jucat a contribuit și cu un gol.
Dinamo a făcut eforturi pentru a-i prelungi înțelegerea, însă așa cum a dezvăluit Andrei Nicolescu în vară, nu s-a putut ajunge la un consens din cauza pretențiilor financiare ridicate ale experimentatului fundaș central:
Pot să vă spun în premieră că va fi foarte greu să reînnoim contractul cu Darko Velkovski. Ne trebuie fundași centrali, 100%. Dacă nu trei, doi ne trebuie sigur”, spunea Andrei Nicolescu, în iunie 2024, la postul TV Digi Sport.
După ce Dinamo a eșuat în negocierile cu Darko Velkosvi, în tratativele cu nord-macedoneanul a intrat și Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, care a încercat să îl transfere în Giulești. Însă, cel mai probabil s-a lovit de același impediment, și anume salariul solicitat de fotbalist.
Despre Velkovski se vehicula la acel moment că s-ar afla în discuții cu mai multe cluburi din Golf, care în mod evident i-ar fi putut asigura un salariu net superior, însă în cele din urmă nu a bătut palma nici cu arabii. La data redactării acestui articol, Darko Velkovski este în continuare liber de contract, iar din acest motiv cota de piață i-a scăzut și ea. Pe vremea când era legitimat la Dinamo, Velkovski era evaluat la 1.200.000 de euro. În schimb, acum are o cotă de piață de 1.000.000 de euro.
Totuși, chiar și în aceste condiții neplăcute, Darko Velkovski continuă să fie luat în lot la naționala mare a Macedoniei de Nord. Experimentatul fundaș central a luat parte la acțiunea din luna octombrie, în care nord-macedonenii le-au învins pe Letonia și Armenia, 3-0 și 2-0 în Liga Națiunilor.
Darko Velkovski a jucat în ambele partide, însă a făcut-o din postura de rezervă, fiind trimis de fiecare dată pe teren în repriza secundă.
De-a lungul carierei, Darko Velkovski a evoluat pentru Rabotnicki și Vardar, în Macedonia de Nord, pentru HNK Rijeka, în Croația, și pentru Al Ettifaq, în Arabia Saudită.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER