A fost la un pas să-i rupă piciorul lui Florinel Coman. E sincer: „N-am gândit”
Răzvan Onea a vorbit cu sinceritate despre una dintre cele mai controversate faze ale derby-urilor cu FCSB din ultimii ani: intrarea prin alunecare în urma căreia Florinel Coman se putea alege cu o accidentare gravă. Se întâmpla în aprilie 2023, pe Giulești.
Rapid s-a impus la limită atunci, scor 1-0, iar fundașul dreapta născut la Paris a intrat în colimatorul întregii suflări roș-albastre. Și centralul Horațiu Feșnic a fost pus la zid, pe motiv că nu a acordat cartonașul roșu.
Cele două rivale se vor întâlni din nou duminică, 27 octombrie, la ora 21:00. Se anunță o înfruntare de zile mari, atât pe teren, cât și în tribunele Arenei Naționale.
Răzvan Onea, discurs sincer despre momentul în care a fost la un pas să-i rupă piciorul lui Florinel Coman
Punând acea intrare pe seama „adrenalinei excesive” date de contextul în care se disputa partida – pe Giulești, cu echipa sa având mare nevoie de cele trei puncte – , Răzvan Onea a dat asigurări că nu a avut intenția de a-și accidenta adversarul. Ba chiar a încercat, din spusele sale, să se asigure că lovitura nu va fi puternică.
De altfel, Florinel Coman s-a recuperat în timp util pentru meciul cu Universitatea Craiova din etapa imediat următoare, în ciuda faptului că patronul Gigi Becali se aștepta la o absență îndelungată. Ba mai mult, a fost trimis pe teren din primul minut.
„Atunci a fost o întâmplare nefericită, o intrare puțin necontrolată și cum am spus și atunci, m-am bucurat că nu l-am accidentat. Dar am făcut tot posibilul să-l protejez, mi-am tras talpla, nu l-am lovit brutal.
Atunci a fost influența Giuleștiului, adrenalină multă și tensiunea care era atunci. Veneam după un rezultat la Craiova care nu ne-a prea avantajat și aveam nevoie să câștigăm acel meci. Cu adrenalina aia excesivă, n-am gândit în acel moment dar mă bucur că nu s-a terminat cu ceva rău.
Noi am vorbit și în timpul meciului și după meci. Am dat mâna, mi-am cerut scuze atunci pe moment. S-a făcut mult tam-tam prin presă, dar eu cu gândul eram împăcat că am dat mâna cu el și el e sănătos. Pentru mine asta a fost cel mai important, nu ce comentau unii și alții”, a declarat Onea pentru fanatik.ro.
Dezvăluiri despre accidentările suferite: „Am început să plâng și am zis: ‘ce-am fost și ce-am ajuns’!”
În altă ordine de idei, fundașul dreapta a trăit pe propria piele calvarul provocat de accidentări care l-au ținut multă vreme departe de gazon. Un episod relevant din acest punct de vedere s-a petrecut chiar pe drumul de la spital spre casă.
„Te doare, e greu și când te duci la meci, tu stai în tribună și băieții își dau viața pe teren. Te apasă și mai tare dacă mai și pierzi. Ai vrea să îi ajuți, dar nu poți și atunci ce faci? Te duci la clinică și dai tot ce poți să revii cât mai repede.
Trebuie să ai puterea să te ridici, să iei și părțile bune din accidentare. Nu e ușor, doare. Și eu am avut un moment în care am început să plâng și am zis: ‘ce-am fost și ce-am ajuns’! Când m-au externat din spital nu puteam să încep recuperarea decât după câteva săptămâni.
M-au luat ai mei și ne-am dus spre casă, șase ore cu mașina a doua zi după operație. Am vrut să ajungem cât mai repede, am oprit de câteva ori. Eu stăteam cu piciorul drept pe bancheta din spate, nu ne-am gândit să ne mai oprim, să cobor și să mai circule sângele.
Mi-a amorțit piciorul, când m-am ridicat am început să plâng și am zis: ‘ce-am fost și ce-am ajuns’. A fost un moment foarte greu, chiar doare rău. Trebuie să fii puternic mental și să ai sprijinul cui trebuie, cei dragi să fie acolo, să te ajute și să te împingă de la spate.
Nu e grea operația, ci recuperarea. Sunt dureri, trebuie să tragi. Eu am avut probleme la ligamentul colateral extern, nici nu vreau să mă gândesc cu este la cele încrucișate. Toate s-au întâmplat cu un motiv, trebuie să rămân la Rapid și să câștig trofee”, a dezvăluit Răzvan Onea.