A fost trădat de „fratele” lui, a ajuns la divorț și Gigi Becali era nedrept cu el. De ce s-a produs ruptura între omul-cheie de la FCSB și prietenul său: „Reghecampf era gelos pe mine”

Radu Paligora,Thomas Neubert,Marius Ianuli,Mihai Stoica,Laurentiu Reghecampf.
Vezi galeria foto - 5 poze

Thomas Neubert, preparatorul fizic de la FCSB, a dat cărțile pe față despre relația lui cu Laurențiu Reghecampf, care s-a deteriorat foarte tare în ultimii ani.

Cei doi au lucrat împreună la începuturile carierei antrenorului român și au fost artizanii din spatele celor mai mari succese ale roș-albaștrilor din ultimii 15 ani.

Thomas Neubert a dat cărțile pe față despre relația cu Laurențiu Reghecampf

Între timp, relația dintre cei doi s-a rupt, cu toate că înainte erau extrem de apropiați. La câțiva ani buni de la momentul în care au întrerupt colaborarea profesională, Neubert a ales să explice cu subiect și predicat de ce s-a răcit frăția dintre el și Reghe.

Potrivit neamțului, Reghecampf ar fi fost gelos pe faptul că preparatorul fizic era considerat adevăratul „creier” din spatele marilor performanțe ale celor de la FCSB din perioada 2012-2014, ceea ce a dus la mai multe supărări din partea românului.

„Eu și Reghe am fost prieteni, a fost ca un frate. În privat. Pe teren, el e șeful meu. Dar făceam ședințele de dinainte de antrenament împreună, La fel făcea și ciclurile săptămânale și lunare. De aici a venit succesul nostru. După, Laur a schimbat asta. Făcea mai mult cu alte persoane. 

(n.r. – Ai simțit gelozie?) Da. Și acum e gelos că am avut presă pozitivă în ultimii ani. Când am venit aici lumea zicea că sunt nebun. Am refuzat oferte de la Stuttgart și Salzburg. Am refuzat pentru Laur.. Mă gândeam…Mă simțeam mai bine în România ca în Germania. Mi-a plăcut staff-ul, am fost o familie.

Fiecare om își schimbă mentalitatea, personalitatea. Are momente care îl schimbă. Eu m-am schimbat pentru că am avut un moment în care aveam nevoie de bani. Înainte nu mă gândeam că voi pleca la mai mulți bani. Cu Reghe s-a stricat din cauza modului în care vorbea cu mine, cu staff-ul. Urât.

Eram în Emirate cu el și i-am zis că s-a schimbat în rău, având în vedere ce respect are față de staff și cu club. I-am spus că e cu capul în altă parte, nu la club. I-am spus din suflet, ca unui prieten. A fost foarte supărat. Am fost un prieten foarte bun și de aceea am zis ce cred. Probabil că a fost supărat pe mine.

În primii 4-5 ani mă gândeam că Reghe e un antrenor pentru totul Europei. Are potențial enorm, dar îi lipsește mentalitate, personalitatea…”, a declarat Thomas Neubert, în podcastul Anamariei Prodan.

Meme Stoica l-a făcut praf pe Thomas Neubert

După interviul acordat de Neubert, Meme Stoica l-a mustrat pe preparatorul fizic de la FCSB pentru că nu a cerut aprobare să ofere declarații.

„Eu o să-mi permit să-l contrazic pe Thomas Neubert. În primul rând ar fi trebuit să ceară permisiunea să meargă la podcast (n.r. la Anamaria Prodan). Chiar mă miră că un profesionist german ca el, ar fi trebui să ştie asta şi să întrebe dacă are permisiunea clubului. Declaraţiile sunt rupte de realitate.

Poate Thomas Neubert nu reţine, dar nu are nicio legătura viaţa extrasportivă a lui Florinel Coman cu accidentarea suferită la Backa Topola. Era într-o formă extraordinară. El ţinea echipa în spate. A venit bezmeticul ăla şi i-a rupt piciorul, deci nu avea cu viaţa extrasportivă.

Dacă avem probleme, le discutăm între noi, nu la podcasturi. M-a deranjat foarte tare. Nu e normal să faci declaraţiile astea. Nu are un alt statut faţă de alţi angajaţi ai clubului. Dacă cineva este invitat el trebuie să mă întrebe pe mine şi eu spun dacă îi permit sau nu. Nu o să păţească nimic, dar poate fi mustrat”, a declarat Meme Stoica la Orange Sport

Publicat: 06 01. 2024, 18:48