Aleix Garcia (26 de ani), fostul jucător al lui Dinamo, a prins transferul carierei. Mijlocașul spaniol a fost adus la formația din „Ștefan cel Mare” în toamna anului 2020, în perioada în care la echipă era implicat Pablo Cortacero, un cunoscut om de afaceri din Spania.
Aleix Garcia a plecat, însă, după doar două luni petrecute la formația „roș-albă”.
Acum, potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, fostul mijlocaș a lui Dinamo a fost transferat la campioana Germaniei, Bayer Leverkusen, pentru suma de 18.000.000 de euro.
După ce a părăsit-o pe Dinamo, Aleix Garcia a revenit în țara natală, la Eibar, iar mai apoi a ajuns la Girona, formație cu care a reușit în sezonul recent încheiat o performanță notabilă, și anume calificarea în grupele UEFA Champions League.
După sezonul foarte bun făcut în tricoul Gironei, Garcia a devenit unul dintre cei mai apreciați mijlocași din campionatul Spaniei, motiv pentru care mai multe formații importante din Europa s-au arătat interesate de serviciile sale. Jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe contul său de Twitter că Bayer Leverkusen, campioana din Bundesliga, s-a înțeles cu formația spaniolă pentru transferul lui Aleix Garcia, în schimbul a 18.000.000 de euro.
În cele două luni petrecute la Dinamo București, Aleix Garcia a evoluat în opt partide pentru formația „roș-albă”, ca mai apoi să plece gratis. Mijlocașul spaniol le-a solicitat ulterior dinamoviștilor, în instanță, 300.000 de euro, susținând că nu a primit niciun salariu în perioada în care a jucat pentru „câinii roșii”.
Aleix Garcia a fost un fotbalist fundamental în actuala stagiune pentru Girona. Acesta a fost și căpitanul formației catalane, unde a reușit să marcheze trei goluri și să ofere șase pase decisive în 37 de meciuri disputate în campionatul Spaniei, motiv pentru care a fost dorit insistent de Xabi Alonso la campioana Germaniei. Antrenorul iberic a avut un rol esențial în realizarea acestui transfer.
Dinamo se află în plin scandal, după ce o investigație derulată de „Justițiarul de Berceni” a scos la iveală detalii despre crainicul echipei, Nicu Grameni.
Bărbatul ar fi trimis poze indecente unui minor pe o platformă LGBT. Acum, alte noi acuzații îi sunt aduse lui Nicu Grameni. Doi juniori de la Dinamo au lansat acuzații grave la adresa fostului crainic.
Aceștia spun că ar fi fost ademeniți cu fel de fel de vorbe „prietenoase”, mesaje de dragoste, iar la final s-a ajuns până la masaje în sauna de recuperare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER