Marian Aioani, portarul român în vârstă de 24 de ani proaspăt transferat de la Farul Constanța, a încasat un gol surprinzător la debutul său la Rapid, în partida cu Dinamo.
Meciul dintre Dinamo și Rapid s-a disputat sâmbătă seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga și s-a încheiat cu victoria giuleștenilor, scor 2-1, după golurile marcate de către Jayson Papeau, în minutul 43, respectiv Borisav Burmaz, în minutul 90. Pentru „câini”, a înscris Hakim Abdallah, în minutul 45+1.
În minutul 45+1 al acestei întâlniri, după un corner, Marian Aioani a boxat și balonul a ajuns la croatul Christian Ilic (27 de ani) care a șutat din interiorul careului către poarta giuleștenilor, mingea a fost deviată până la Hakim Abdallah (26 de ani), în colțul careului mic.
Portarul giuleștenilor nu s-a poziționat rapid în poartă, a părut surprins de reacția colegilor săi din apărare, așteptându-se ca aceștia să intervină, iar atacantul lui Dinamo a trimis cu călcâiul direct în poarta celor de la Rapid.
Francezul l-a surprins pe Marian Aioani. A existat acolo o oarecare lipsă de comunicare între noul portar din Giulești și coechipierii săi.
Această reușită a venit la doar trei minute de la golul reușit de către Jayson Papeau, extrema stânga în vârstă de 26 de ani de la Rapid, în poarta „câinilor”.
DINAMO: Golubovic – Lucas Araujo, Velkovski, Homawoo – De Moura, Pavicic, Ilic, Amzăr – Abdallah, Gregorio, Politic REZERVE: Răilean – Iglesias, Gnahore, D. Irimia, Neagu, Bani, Grigore, Al. Irimia, Milanov, Costin, Ghezali, Patriche ANTRENOR: Zeljko Kopic
RAPID: Aioani – Onea, Săpunaru, Iacob, Braun – Hasani, Albu, Djokovic – Papeau, Rrahmani, El Sawy REZERVE: Drăghia – Grigore, Cristea, Borza, Bădescu, Oaidă, Bamgboye, Ioniță, Cîrjan, Burmaz, Soni ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Stadion: Arena Naţională (Bucureşti) Arbitru: Găman George Cătălin (Craiova) / A1: Gheorghe Sebastian Eugen (Suceava), A2: Constantinescu Andrei (Bucureşti) / Arbitru VAR: Haţegan Ovidiu (Arad), Arbitru Asistent VAR: Danşa Ciprian Florin (Satu Mare)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER