A început războiul între Meme Stoica și Rapid! De la ce a plecat noul scandal: „Le e frică!”
Meciul Rapid – FCSB se joacă în etapa a doua din SuperLiga, duminică, 24 iulie, ora 21.30, iar războiul dintre Meme Stoica și oficialii grupării din Giulești a început.
Rapid – FCSB este primul derby al sezonului 2022 – 2023 din SuperLiga, iar roș-albaștrii sunt deranjați de o decizie luată de către oficialii formației pregătite de Adi Mutu.
Managerul general al vicecampioanei României i-a atacat pe giuleșteni după ce Rapid a anunțat că oaspeții vor primi doar 600 de bilete pentru meciul programat duminică, 24 iulie. În aceste condiții, formația antrenată de Adi Mutu va fi susținută de aproximativ 13.000 de suporteri la ora derby-ului.
A început războiul între Meme Stoica și Rapid
Mihai Stoica a răbufnit după ce a aflat că FCSB va primi doar 600 de bilete și a transmis că giuleștenilor le este frică de suporterii din „Peluza Nord” care o susțin pe vicecampioana României. Totodată, oficialul formației roș-albastre a transmis că cele două galerii s-ar fi înțeles inițial ca FCSB să primească o întreagă peluză.
Citesc cu stupoare că, deși există o înțelegere între galerii și căzuseră de acord să dea o întreagă peluză, s-au răzgândit. Vor da doar 600 de bilete. Dacă e așa, înseamnă că le e frică de Peluza Nord. Mi-a trimis cineva că au postat acum pe rețelele de socializare”, a declarat Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, la Orange Sport.
Înaintea meciului direct de pe stadionul din Giulești, Rapid a pierdut pe terenul lui CFR Cluj, scor 0-1, în timp ce FCSB a remizat pe Arena Națională cu U Cluj, scor 1-1.
Meciul dintre Rapid București și FCSB este programat în etapa a doua din SuperLiga, sezonul 2022 – 2023, duminică, 24 iulie, ora 21.30, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport.