A început revoluția la CFR Cluj: în Gruia ajung trei fotbaliști străini, iar alți doi sunt „pe țeavă”! Nelu Varga și Dan Petrescu „minează” în prima ligă din Portugalia după un fundaș central. EXCLUSIV
Dan Petrescu și Nelu Varga refac lotul lui CFR Cluj pentru a se putea bate la titlu și a reuși încă o calificare în grupele Conference League.
Clujenii au făcut lista de transferuri și au deja și câteva înțelegeri parafate.
Pe lângă Andrei Artean, deja semnat și Adrian Păun, pe care îl așteaptă să se întoarcă din Israel – așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, CFR are și trei fotbaliști străini cu care s-a înțeles deja.
Armend Thaqi, Simao Rocha și Mohammed Kamara, sub comanda lui Dan Petrescu la CFR Cluj. Doi dintre ei sunt luați de Nelu Varga încă din iarnă
Armend Thaqi, Simao Rocha și Mohammed Kamara sunt fotbaliștii străini care vor ajunge la Cluj Napoca în aceste zile. Cei trei s-au înțeles deja cu oficialii clubului CFR Cluj.
Armend Thaqi are 31 de ani și vine din Kosovo, de la Ballkani, echipa de unde au mai venit în România și Krasniqi sau Rrahmani. Noul fotbalist al CFR-ului este fundaș dreapta și Dan Petrescu l-a remarcat în dubla cu FC Ballkani din 2022. Thaqi are 5 selecții în naționala Kosovo și 3 titluri câștigate cu fosta sa echipă.
Simao Rocha este considerat urmașul lui Mario Camora la CFR Cluj. Fundașul stânga portughez are 23 de ani și vine de la Pacos Ferreira. Clujenii s-au înțeles cu acesta înainte de revenirea lui Dan Petrescu, profitând de faptul că se afla în ultimele luni de contract cu clubul din liga secundă lusitană. Simao Rocha a fost titularul postului de fundaș stânga la Pacos Ferreira în ultimul sezon, când a bifat 23 de meciuri.
O situație contractuală similară a avut și Mohammed Kamara. Mijlocașul lateral de 26 de ani s-a înțeles cu CFR încă din iarnă. Este internațional liberian, joacă extremă stânga și ultima dată a evoluat pentru Hapoel Haifa. În ultimul sezon a reușit șase goluri și patru pase decisive, în 30 de meciuri. Hatayspor și Astana sunt alte echipe din CV-ul lui Kamara.
CFR Cluj mai vrea un atacant și un fundaș central
Pe lângă cei trei jucători străini deja acontanți, CFR încearcă să-l mai aducă în această săptămână și pe atacantul Christopher Ibayi (28 de ani). Fotbalistul din naționala Republicii Congo a evoluat în returul sezonului trecut la Ajaccio, în Ligue 2.
De asemenea, Prosport a aflat că ardelenii caută și un fundaș central în prima ligă a Portugaliei