A murit fostul antrenor al lui CFR Cluj: „Dumnezeu să îl odihnească!”
O nouă tragedie în curtea celor de la CFR Cluj! Ardelenii au anunțat decesul unui fost antrenor al clubului care a dominat Superliga în ultimii ani, cu excepția titlului cucerit de Farul lui Gică Hagi.
A murit fostul antrenor al lui CFR Cluj: „Dumnezeu să îl odihnească!”
CFR Cluj nu l-a uitat pe Ovidiu Greavu, cel care i-a pregătit pe ardeleni într-o perioadă mai puțin bună din viața echipei, între anii 1987 și 1991.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a lui Ovidiu Greavu, fostul antrenor al echipei noastre în perioada 1987-1991.
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate”, a fost mesajul transmis de fosta campioană a României.
CFR Cluj l-a pierdut și pe Alexandru Matei luna trecută
Luna trecută, CFR Cluj l-a pierdut și pe Alexandru Matei, comparat cu legendarul Ferguson pentru longevitatea pe care a avut-o în Gruia.
„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a celui ce ne-a fost jucător, conducător, pentru o scurtă perioadă antrenor – dar, înainte de toate, prieten -, Alexandru Matei, sau simplu: Nea Sandu”, a fost mesajul clujenilor, în urmă cu aproape o lună de zile.
În 1985, după doar trei sezoane petrecute ca jucător la CFR Cluj, Alexandru Matei a decis să facă pasul la nivelul birourilor, ocupând prima funcție administrativă din viața sa. El a devenit conducător la CFR, funcție pe care a ocupat-o mulți ani de zile.
De asemenea, la începutul anilor 2000, la scurt timp după ce omul de afaceri Arpad Paszkany prelua clubul din Gruia, Alexandru Matei a fost pentru o scurtă perioadă de timp și antrenor.
- 2 este locul pe care CFR Cluj îl ocupă în clasamentul din Superliga