Ionuț Panțîru a revenit pe teren pentru FCSB în meciul amical cu Anderlecht din cadrul stagiului de pregătire din Olanda, încheiat cu victoria belgienilor, scor 5-2.
Fotbalistul ajuns la vârsta de 27 de ani s-a aflat la primul joc disputat din aprilie 2021 până în prezent, iar pentru onora așa cum se cuvine revenirea sa, fiind acum și unul dintre cei mai vechi jucători din lotul roș-albaștrilor, i-a fost acordată și banderola de căpitan după ieșirea lui Darius Olaru.
Panțîru a recunoscut că nu se află încă la parametri optimi din punct de vedere fizic și a avut anumite probleme pe finalul jocului, acuzând faptul că se sufoca, neobișnuit cu intensitatea unui meci de fotbal.
Fundașul stânga are încredere că va reuși să depășească în totalitate momentul greu din carieră și a transmis suporterilor că are ca obiectiv câștigarea campionatului în acest sezon alături de FCSB.
„Un meci foarte greu, un adversar foarte puternic, au pasat foarte bine, dar eu zic că a fost un amical foarte reușit pentru noi. Nu puteam să mai respir, dar sunt bine.
Sunt foarte fericit pentru faptul că am revenit, a fost oarecum greu, încă nu sunt la ritmul dorit, dar treptat o să revin acolo unde îmi doresc eu. Fizic nu mă resimt.
Avem deja două-trei săptămâni de când ne antrenăm împreună, eu zic că a fost ok cu colegii noi. Nu există cuvinte prin care pot să descriu perioada asta, a fost incredibil de greu, mai ales psihic.
(n.r. dacă s-a îndoit vreodată că poate reveni pe teren) Tot timpul am avut încredere în mine, ăsta e caracterul meu, nu m-am dat niciodată bătut și nici nu o să mă dau, indiferent de cât de greu îmi va fi în viață. Soția, familia m-au susținut, Mister Pinti, toți, echipa, tot staff-ul, inclusiv nea Gigi, căruia îi mulțumesc pentru tot, nu am dus lipsă de nimic în toată această perioadă, absolut orice operație mi-a fost plătită, orice control mi-a fost decontat, chiar le mulțumesc tuturor din toată inima.
Cu echipa îmi doresc să câștigăm campionatul, clar, toate obiectivele trasate de club și pe clan personal, e clar, îmi doresc să ajung din nou să joc titular”, a declarat Ionuț Panțîru la finalul meciului FCSB – Anderlecht 2-5.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER