Transferul de senzație pe care Gigi Becali l-a făcut pentru Champions League a reușit să impresioneze încă de la debutul său la campioana României. Laude la adresa lui Marius Ștefănescu, noua achiziție a patronului de la FCSB.
Dumitru Dragomir este convins de faptul că Marius Ștefănescu (25 de ani) are șanse să se impună la FCSB, fostul șef al LPF fiind de părere că jucătorul plecat de la Sepsi este un fotbalist de mare perspectivă.
Marius Ștefănescu a debutat cu dreptul la campioana României. Mijlocașul a evoluat în partida cu Corvinul Hunedoara din Supercupa României, scor 3-0, meci în care a reușit să înscrie un gol în minutul 52 al confruntării.
Totuși, așteptările sunt mari cu privire la fotbalistul pentru care Gigi Becali a plătit nu mai puțin de 1,3 milioane de euro. Marius Ștefănescu este văzut de cei de la FCSB drept înlocuitorul lui Florinel Coman, care urmează să fie transferat la formația Al-Gharafa din Qatar.
În ciuda faptului că cei doi jucători evoluează pe posturi diferite, fanii grupării bucureștene speră ca Marius Ștefănescu să-i ia locul lui Florinel Coman și să devină următorul golgheter al FCSB, dar și piesa de bază cu care „roș-albaștrii” vor să impresioneze în partidele din preliminariile Ligii Campionilor.
De altfel, Dumitru Dragomir este convins de faptul că Gigi Becali, patronul campioanei României, a dat marea lovitură cu transferul fotbalistului plecat de la echipa din Sfântu Gheorghe.
„Convingerea mea este că Ștefănescu este acum la nivelul lui Florinel Coman. Este un jucător de mare perspectivă. Este transferul verii”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
După partida cu hunedorenii, Marius Ștefănescu a spus că este mulțumit de felul în care a evoluat, dar că, totuși, este loc de mai bine. Pe lângă asta, mijlocașul a vorbit despre planurile mărețe pe care le are alături de FCSB.
„Vreau să le mulțumesc suporterilor. Am muncit pentru acest trofeu și mă bucur și pe plan personal. E a treia Supercupă pentru mine. Este debutul meu. Am reușit să înscriu.
Sper să continui tot așa. Am ratat două ocazii foarte mari. Cred că la următoarele meciuri o să fie mult mai bine. Băieții m-au primit foarte bine. La meciuri te integrezi. Ai relații de joc.
Și la antrenamente am muncit bine în cantonament. Obiectivul a fost să câștigăm acest meci, apoi să intrăm în grupele Champions League și să câștigăm titlul”, a declarat Marius Ștefănescu, după partida cu rivalii de la Corvinul Hunedoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER