Igor Surkis, patronul lui Dinamo Kiev, a venit cu un anunț important despre o posibilă revenire a lui Mircea Lucescu în Ucraina.
Vestea îi va da frâu liber lui Dan Șucu să-l aducă la Rapid pe experimentatul antrenor.
Recent, s-a tot vehiculat că Dinamo Kiev, ultimul club la care a antrenat Mircea Lucescu, i-ar fi oferit lui „Il Luce” funcția de manager general.
Igor Surkis, patronul echipei din capitala Ucrainei, a fost întrebat despre această ofertă, însă a negat totul, scrie publicația Sport.ua. Din moment ce Lucescu nu va reveni la Dinamo Kiev, Dan Șucu are cale liberă să-l aducă la echipa sa.
Acționarul majoritar de la Rapid spunea că e încă în discuții și anunța că în momentul de față așteaptă un răspuns final de la experimentatul antrenor.
„Noi suntem încă în discuții cu Mircea Lucescu şi așteptăm un răspuns final al dumnealui. Avem încredere că se poate. Suntem încă la varianta Mircea Lucescu. Dacă dumnealui nu va putea sau nu va dori să vină lângă noi, la Rapid, atunci ne vom orienta spre o altă soluție. Vă garantez că Rapid nu va rămâne fără un antrenor puternic şi titrat.
Dorința noastră este ca în zilele următoare să avem o clarificare şi să putem anunța cine va conduce echipa după ultimul meci al sezonului, cel cu FCSB”, a declarat Dan Șucu pentru ProSport.
Dan Șucu, patronul Rapidului, ar fi montat să aducă un antrenor străin în locul interimarului Bogdan Lobonț, anunță Marius Șumudică.
„Domnul Șucu mi-a mulțumit și m-a anunțat că s-a decis instalarea unui antrenor străin. Vreau să-i mulțumesc domnului Șucu pentru aprecieri, conducerii Rapidului pentru că s-a gândit la mine, oamenilor din fotbal pentru cuvintele frumoase, încredere și suporterilor Rapidului pentru susținere.
Din respect pentru toată lumea, am dorit să lămuresc lucrurile în mod oficial. În încheiere, vreau să doresc succes echipei în următorul sezon!”, spunea Marius Șumudică pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER