Abia acum s-a aflat! Tavi Popescu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la Universitatea Craiova. „Știam că pot mai mult decât îmi oferă!”
Tavi Popescu (20 de ani) a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a ales să plece de la Universitatea Craiova și să semneze cu FCSB.
Tavi Popescu a dezvăluit adevăratul motiv pentru care a plecat de la Universitatea Craiova
Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a fost cedat sub formă de împrumut de Regal București la Universitatea Craiova în iulie 2019, însă Tavi Popescu nu a apucat să debuteze la prima echipă a oltenilor.
După șase luni petrecute în Bănie, Tavi Popescu a ales să refuze oferta oltenilor de transfer și a explicat care a fost momentul în care s-a rupt orice legătură între el și trupa finanțată de Mihai Rotaru.
„(n.r. ai petrecut şase luni la Craiova?) Şase luni, da… şi după a venit pandemia, aveam un an, dar a venit pandemia şi s-a terminat totul”, a spus Tavi Popescu pentru Orange Sport.
Tavi Popescu: „Știam că pot mai mult decât îmi oferă!”
Tavi Popescu a explicat că oferta venită de la Universitatea Craiova nu l-a mulțumit, deoarece considera că merita mai mult decât erau dispuși oltenii să îi plătească. Totodată, „perla” lui Gigi Becali a anunțat și ce obiectiv măreț are pentru viitor.
(n.r. de ce ai refuzat să rămâi?) Trebuie să te gândeşti că «sunt mai bun decât mi-aţi oferit» şi trebuie să tragi cât mai tare să faci un lucru bun în viaţă.
Ştiam că pot mai mult decât îmi oferă şi am zis că nu vreau să semnez, că vreau mai mult de la viaţă, ştiam ce pot. Dacă eu vreau să stau să joc în România, care nu e un campionat puternic… poate unii copii se mulţumesc cu asta şi nu e bine. Eu vreau să fac pasul într-un campionat foarte puternic”, a declarat Tavi Popescu pentru sursa citată mai sus.
Ce măsuri a luat Mihai Rotaru după ce l-a pierdut pe Octavian Popescu
Tavi Popescu (20 de ani) a ajuns la FCSB în iulie 2020 după ce Universitatea Craiova, echipa finanțată de Mihai Rotaru, nu a ajuns la un acord cu Regal București. Gigi Becali l-a cumpărat pe tânărul fotbalist cu 200.000 de euro, iar acum este cotat de site-urile de specialitate la 4 milioane de euro.
După ce Tavi Popescu a ajuns la FCSB, Mihai Rotaru a luat măsuri dure împotriva angajaților care au fost responsabili de plecarea fotbalistului de la Universitatea Craiova.
A fost vorba despre o greşeală a colegilor mei de la administrativ. Bineînţeles că m-am supărat. Le-am şi interzis să mai discutăm despre asta. Au plătit, au avut penalizare la salariu colegii mei, pe timp de un an au plătit 25%”, povestea Mihai Rotaru în ianuarie 2021.
- 4 milioane de euro este cota lui Tavi Popescu, conform transfermarkt.com
- 200.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru transferul lui Tavi de la Regal București
- 105 meciuri, 16 goluri și 18 pase decisive are Tavi Popescu la FCSB