Acționarul anunță patru transferuri la Dinamo! „Valoarea fiecăruia pe transfermarkt va fi de 500.000 de euro!”

Actionarul anunta patru transferuri la Dinamo! „Valoarea fiecaruia pe transfermarkt va fi de 500.000 de euro!”
Vezi galeria foto - 4 poze

Acționarul majoritar din „Ștefan cel Mare” anunță patru transferuri importante la Dinamo, care urmează să fie realizate în iarnă. Anunțul a fost făcut de Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, care i-a asigurat pe fani că noile achiziții vor fi reprezentate de fotbaliști cu cote importante pe site-ul de specialitate Transfermarkt.

Vești importante pentru toată suflarea alb-roșie! Acționarul anunță patru transferuri la Dinamo

După ce mai multe glorii dinamoviste au tras un semnal de alarmă cu privire la valoarea lotului de la Dinamo, cei din acționariatul „câinilor” au ieșit în față și au transmis că în iarnă vor avea loc mutări importante.

În prezent, echipa din „Ștefan cel Mare” este penultima din Superliga, cu doar 10 puncte adunate după 14 etape. Doar FC Botoșani este sub Dinamo în acest moment, cu 6 puncte, dar și cu un meci mai puțin disputat.

Având în vedere situația de față, dar și faptul că Dinamo nu a mai câștigat un meci în campionat din august, gloriile „câinilor” au început să tragă semnale de alarmă. Giani Kiriță a spus că Dinamo trebuie să facă 5 transferuri de urgență pentru a nu avea emoții în privința retrogradării la finalul sezonului. De asemenea, Cristi Puhac a avut o reacție fără milă după ce a văzut Dinamo – Poli Iași 0-0 și s-a legat tot de lotul lui Ovidiu Burcă: „Ce jucători a adus Dinamo? Sunt niște fotbaliști limitați!”, a tunat și fostul fundaș.

După toate aceste reacții, Andrei Nicolescu a ieșit în față și a anunțat că lotul va fi îmbunătățit considerabil în iarnă. Administrator special al „câinilor” și acționar în societatea Red&White, Nicolescu a declarat:

„În iarnă vom încerca să luăm cele mai bune decizii și să vedem ce trebuie schimbat. Să aducem 3-4 jucători care să se poată integra rapid. Evident că vom face aceste transferuri, dar depinde ce înțelege suporterul din asta.

Ca să nu dau sume. Nu putem aduce un jucător cu un salariu de 30.000, ca să ne raportăm la cel mai mare salariu din ligă.

Nu putem să aducem jucători de un milion de euro. Ca valoare individuală vor fi de 400.000 sau 500.000, adică valoare pe Transfermarkt.

Nu vorbim aici de valoarea transferului. Depinde de context dacă e mult, poate să fie un efort în sensul acesta. Dar să vedem unde o să fim la iarnă”, a declarat Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

Doi atacanți, doi mijlocași și un fundaș central vrea Giani Kiriță la Dinamo

În momentul în care le-a sugerat „câinilor” să facă de urgență 5 transferuri, Giani Kiriță a enumerat și posturile pe care are probleme antrenorul Ovidiu Burcă:

„Știi cum e acel speech, cu Dinamo pentru viitor. Nu, lucrurile trebuie făcute acum. Trebuie aduși minim 4 jucători, dar buni. Jucători cu experiență. Cu siguranță avem nevoie de un atacant ca Adrian Ilie.

Avem nevoie de un Bănel Nicoliță, de un Robert Niță. Serios, toată linia mediană avem nevoie de ea, inclusiv atacul, obligatoriu. Am spus, minim 2 atacanți, la mijloc și încă un fundaș central. Pentru că benzile sunt bune și fundașul stânga și dreapta.

Avem neapărat nevoie de un mijlocaș creativ, avem nevoie de vârfuri care să bage mingea în poartă. Politic i s-au dat aripi, nu au știut să-l gestioneze, i-au zis că e un jucător mare. Am zis în emisiunie că trebuie să fim modești, să stăm cu capul în pământ să adunăm puncte”, a spus Giani Kiriță, potrivit aceleiași surse.

Publicat: 28 10. 2023, 14:19