Acționarul lui Dinamo București anunță ce măsură radicală și imediată ia în cazul lui Nicu Grameni, crainicul acuzat de „Justițiarul din Berceni” că ar fi încercat să corupă un minor
Acționarul celor de la Dinamo București anunță ce măsură radicală și imediată a luat în cazul lui Nicu Grameni, crainicul acuzat de „Justițiarul din Berceni” că ar fi încercat să corupă un minor.
Andrei Nicolescu a vorbit despre decizia pe care a luat-o și a anunțat că orice colaborare cu Nicu Grameni va fi suspendată cel puțin până când lucrurile se vor clarifica.
Măsura radicală luată de acționarul lui Dinamo București în cazul lui Nicu Grameni
Dinamoviștii au avut parte de un șoc imens la finalul săptămânii. Nicu Grameni, crainicul „câinilor” și fost angajat al CS Dinamo, a fost deconspirat încercând să își dea întâlnire cu un presupus minor de 15 ani. Îl cunoscuse pe o aplicație destinată persoanelor LGBTQ+.
Acesta a fost protagonistul unui flagrant organizat de cel supranumit „Justițiarul din Berceni”, renumit în mediul online pentru astfel de acțiuni, prin care vizează prinderea prădătorilor sexuali.
În momentul în care a fost confruntat de către „Justițiarul din Berceni”, Nicu Grameni a încercat să prezinte o explicație plauzibilă și a susținut că este victima unei înscenări.
Recent, Andrei Nicolescu a vorbit despre această situație și a anunțat ce decizie a luat în cazul lui Nicu Grameni, cel care, conform „Justițiarului din Berceni”, și-a dat întâlnire cu un minor în vârstă de 15 ani prin intermediul unei aplicații online.
„Eu am spus-o public. Noi colaboram cu dânsul punctual, doar la meciuri, pe partea de crainic. Colaboram fiindcă era profesionist și dinamovist. Vom suspenda orice colaborare și ne dezicem de așa ceva! E treaba fiecăruia, viața lui privată, dar pentru noi nu reprezintă un model și nu vom accepta să mai colaborăm în viitor dacă aceste lucruri nu se clarifică într-un sens pozitiv”, a reacționat Andrei Nicolescu.
Ce a spus Nicu Grameni în momentul flagrantului
În momentul în care a fost prins în flagrant de „Justițiarul din Berceni”, crainicul celor de la Dinamo București a încercat să îl facă pe celebrul personaj din mediul online să se răzgândească, întrebând daca imaginile surprinse de camerele de filmat vor fi publicate pe internet.. Acesta a declarat că este foarte dezamăgit și părea îngrijorat de urmările pe care le-ar putea avea flagrantul organizat de „Justițiarul din Berceni”.
„Sunt foarte dezamăgit de mine că am ajuns în situația asta. Am o familie foarte frumoasă, îmi pun în pericol și credibilitatea. Vă rog eu să mergeți acasă și să analizați situația. E prea mult pentru mine. O veți posta undeva?”, i-a spus Nicu Grameni „Justițiarului din Berceni” la finalul flagrantului.