Adevărata lovitură dată de Gigi Becali. Fotbalistul a revenit la FCSB și Meme Stoica dă verdictul: „Va fi din nou strălucitor”
Meme Stoica e convins că adevărata lovitură dată de Gigi Becali la FCSB este cu un jucător deja prezent în tabăra roș-albaștrilor de câțiva ani.
FCSB a reușit să scoată un egal nesperat, 2-2, pe terenul vicecampioanei, după ce formația antrenată de Elias Charalambous a fost condusă cu 2-0. Unul dintre remarcații lui Meme Stoica a fost Tavi Popescu, jucător care în ultima vreme a avut evoluții destul de șterse, dar în meciul cu CFR Cluj s-a ridicat din nou la nivelul așteptărilor și a făcut un joc foarte bun.
Meme Stoica, convins că Tavi Popescu va reveni la forma de altădată: „Va străluci din nou”
Tavi Popescu a fost nevoit să joace o bună parte a sezonului trecut accidentat și a ratat EURO 2024 deoarece a trebuit să se opereze pentru a nu rata și startul noului sezon la FCSB. Evoluțiile din sezonul trecut nu s-au ridicat la nivel așteptărilor, dar mijlocașul a reușit să își pună amprenta în joc atunci când echipa sa avea mare nevoie de un moment de strălucire, așa cum s-a întâmplat și în deplasarea de la CFR Cluj.
După un început modest de meci, Tavi Popescu a făcut o repriză secundă excelentă și a preluat inițiativa la multe faze care au ajutat echipa să își revină și să egaleze situația pe tabelă. Meme Stoica e de părere că jucătorul „va străluci din nou” în acest sezon, după ce a scăpat de accidentări.
„Octavian Popescu a fost jucătorul care a schimbat soarta meciului cu CFR. Dacă pierdeam la CFR, nu eram bine deloc. Noi am venit de la 0-2 la 2-2, am alergam să scoatem mingea din poartă. Octavian a fost cel mai bun jucător al celei de-a doua jumătăți din meciul cu CFR.
Pe Octavian Popescu îl văd cel de dinainte de accidentare. Repet, a jucat accidentat și a făcut sacrificii imense în sezonul trecut, când Pantea era accidentat și n-avea cine să joace. Acum, Octavian Popescu va străluci din nou. Sunt convins sută la sută!”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Gigi Becali, dur cu Tavi Popescu: „Te înveți pomanagiu”
După meciul cu UTA Arad, Gigi Becali a ieșit din nou la atac și l-a luat în colimatoriu pe Tavi Popescu. Latifundiarul din Pipera nu este mulțumit că mijlocașul caută mereu contactul în careu și cere penalty.
„Nu mi-a convenit nici Risto, nici Lixandru, nici Tavi, care credeam că și-a revenit. Pac, el își lasă piciorul în spate. Ridică mâinile, dar degeaba, că e VAR. Nu ai voie să ceri de două ori 11 metri, că te înveți pomanagiu. Ce faci, bă, ești pomanagiu? Joacă, bă, fotbal! Aici e război”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.
- 1,8 milioane de euro e cota de piață a jucătorului, cotat la începutul acestui an la 3,4 milioane de euro.
- La 21 de ani are deja 166 de meciuri în tricoul roș-albaștrilor pentru care a marcat 21 de goluri și a oferit 22 de assist-uri.