Adevăratul motiv pentru care antrenamentele de la FCSB au devenit un coșmar pentru Daniel Popa. Situația în care s-a aflat, de fapt, atacantul în momentul în care s-a plecat în cantonament. EXCLUSIV
Daniel Popa are parte de un început greu la FCSB, iar ProSport a aflat de ce atacantul acuză tot soiul de probleme în cantonamentul roș-albaștrilor din Olanda.
Fostul dinamovist n-a fost la 100% din capacitate în momentul în care s-a început cantonamentul, dar apropiații acestuia susțin că este suficient de puternic pentru a depăși perioada mai grea din startul aventurii sale la FCSB.
Adevăratul motiv pentru care antrenamentele de la FCSB sunt un coșmar pentru Daniel Popa
Daniel Popa n-a stat mult pe gânduri atunci când a primit oferta de la FCSB și a pus pe primul plan mai ales aspectul financiar. Conștient că ar putea să fie criticat imediat de Gigi Becali, dacă evoluțiile sale nu vor fi bune.
Deocamdată, Daniel Popa nu face față ședințelor tari de pregătire, însă din informațiile noastre vârful n-a fost complet refăcut în momentul în care s-a prezentat la reunire. El a acuzat probleme musculare de o bună bucată de timp. De altfel, Popa a și lipsit o perioadă de la antrenamentele pe care FCSB le are în Olanda.
Apropiații atacantului sunt însă convinși că Popa este la cel mai înalt nivel din punct de vedere mental și va depăși această perioadă mai puțin bună.
Vârful a avut probleme medicale pe finalul sezonului trecut, lipsind inclusiv în barajul Universității Cluj cu Universitatea Craiova, câștigat de olteni cu scorul de 2-1. Acest meci a avut loc în urmă cu o lună de zile. De altfel, Daniel Popa n-a mai jucat de la începutul lunii mai, atunci când a și marcat în remiza spectaculoasă dintre U Cluj și Dinamo, scor 3-3. Partida a avut loc chiar înainte de Paște.
Gigi Becali: „Pentru Popa e greu, nu a făcut niciodată așa antrenamente!”
Deși în momentul în care a bătut palma cu atacantul a fost încântat, convins fiind că a dat lovitura, Gigi Becali își pune primele semne de întrebare în privința lui Daniel Popa.
„Pentru Popa e greu, nu a făcut niciodată antrenamente așa. Are probleme musculare, febră”, a declarat Gigi Becali.
„Sigur, depinde și de el, de staff, de toată lumea. Cum va reuși să se integreze, cum va începe. Știți că la FCSB este o presiune și nu prea este răbdare cu jucătorii noi veniți. Eu cred că va avea o șansă să se impună. E un atacant bun, pe noi ne-a ajutat foarte mult”, spunea Radu Constantea, la ProSport Live.
Nu l-am văzut pe Daniel Popa un om emotiv, care să nu facă față la presiune. El este un fel de mașinărie, își vede de jocul lui, nu-l interesează altceva. Așa îl văd eu pe el, dar nu sunt 100%. Eu cred că va funcționa foarte bine la noi. Eu nu iau jucători rezervă, când iau, îi iau de titulari. Dacă iau cinci atacanți, îi iau de titulari” – Gigi Becali, la ProSport Live