Adi Ilie vorbește despre relația dintre Costel Gâlcă și Gigi Becali. De ce nu îl plăceau fotbaliștii FCSB pe antrenor
Fostul internațional Adi Ilie a dezvăluit ce relație a avut Gigi Becali cu Costel Gâlcă, atunci când acesta din urmă era antrenorul la FCSB, echipă cu care a câștigat toate trofeele puse în joc.
Cel poreclit „Cobra” susține că patronul de la FCSB nu s-ar fi implicat niciodată în alegerea primului „11” pe vremea când echipa era pregătită de Costel Gâlcă.
Adrian Ilie vorbește despre relația dintre Costel Gâlcă și Gigi Becali. De ce nu îl plăceau fotbaliștii FCSB pe antrenor
În ciuda a tot ce se spune de ani de zile despre implicarea totală la FCSB a lui Gigi Becali, peste capul antrenorilor, indiferent de numele acestora, Adrian Ilie spune răspicat că patronul roș-albaștrilor nu s-ar fi implicat niciodată în alegerea titularilor atunci pe vremea când echipa era antrenată de Costel Gâlcă, sub bagheta căruia, FCSB a cucerit acum nouă ani ultimul titlu de campioană.
Adrian Ilie dezvăluie și că antrenorul Costel Gâlcă nu era foarte plăcut printre jucătorii de la acea vreme de la FCSB, deoarece era un tip rece, care nu avea o relație personală cu ei după antrenamente.
„Niciodată nu s-a întâmplat să îl sune Gigi pe Costel și să îi spună echipa. L-a lăsat să își facă echipa singur, să își vadă de treabă și a câștigat tot ce se putea. Mai trimitea vorbe să spună ceva. Nici jucătorii nu prea erau mulțumiți de el, știu situația de acolo.
Nu prea îi băga în seamă, adică să aibă o relație dincolo de antrenament. Nu le arăta afecțiune dincolo de antrenamente. Exact asta se întâmplă și afară, de asta avem o problemă avem când mergem afară. Antrenorul nu vine să îți spună cât de bun sau prost ești, te lasă în pace”, a declarat Adrian Ilie la Fanatik.
Costel Gâlcă spune cine are meritul principal pentru iminentul titlu al roș-albaștrilor
Costel Gâlcă știe de ce FCSB va câștiga titlul din SuperLiga după nouă ani de secetă și le acordă merite importante pentru acest iminent succes antrenorilor Elias Charalambous și Mihai Pintilii, dar și lotului valoros de care cei doi dispun în acest sezon.
„Nu știu dacă conduce tot (n.r. Gigi Becali) pentru că nu face antrenamente cu echipa, sunt multe lucruri. Ei se implică zi de zi (n.r. Mihai Pintilii și Elias Charalambous), ei fac antrenamentele și aduc echipa într-o formă optimă la meci.
E și meritul lor. Nu știu cât e meritul lor, dar sunt jucători buni, toți din lot sunt foarte buni ca valoare. Trebuie să pui pe cei mai buni, pe cei mai în formă la momentul respectiv”, a spus Costel Gâlcă pentru sursa mai sus amintită.