Adi Mutu (43 de ani) a transmis un avertisment pentru Universitatea Craiova înaintea meciului direct de pe „Ion Oblemenco”.
Meciul Universitatea Craiova – Rapid se joacă duminică, ora 20.15, iar Adi Mutu se așteaptă la un duel disputat pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Deși recunoaște că se așteaptă ca giuleștenii să nu aibă parte de un meci ușor în Bănie, Adi Mutu le-a transmis oltenilor că Rapid e mai puternică decât Vllaznia, adversara oltenilor din turul doi preliminar al Conference League.
„Va fi un meci extrem de plăcut pentru public. Fotbalul românesc are nevoie de astfel de meciuri. Cred în forța băieților și în atitudinea pe care o s-o arate cu Universitatea.
Cu Vllaznia au făcut un meci bun, poate cel mai bun din acest sezon. Au jucători de valoare, care pot face diferența. O echipă bună, îl cunosc pe Balint, am făcut PRO-ul (n.r. – licența PRO) împreună. Deci mă aștept la un meci extrem de dificil.
Cu siguranță au moralul bun, dar nu mă uit la aceste lucruri. Noi suntem mult mai puternici decât echipa pe care au întâlnit-o ei joi”, a spus Adi Mutu la conferința de presă susținută înaintea meciului Universitatea Craiova – Rapid.
Universitatea Craiova s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League după ce a eliminat-o pe Vllaznia. Meciul tur s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în timp ce returul a fost câștigat de echipa condusă de Laszlo Balint, scor 3-0.
În turul trei din Conference League, echipa oltenilor se va duela cu Zorya Luhansk, formația care a încheiat campionatul din Ucraina pe locul patru. Prima manșă are loc pe 4 august, în Polonia, la Lublin, în timp ce returul este programat pe 11 august.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER