Adi Mutu e la un pas să revină în Superliga! Dacă zice „Da”, semnează imediat
Adrian Mutu este la un pas de revenirea în Superliga, iar întoarcerea sa pe banca unei formații din România ține de decizia sa.
„Briliantul” este liber de contract, după ce s-a despărțit de CFR Cluj, la începutul lunii aprilie.
Adrian Mutu, aproape de revenirea în Superliga
Întrebat despre viitorul carierei lui de antrenor, Adrian Mutu a dezvăluit că este curtat de mai multe echipe, atât din România cât și din străinătate. „Briliantul” a fost rezervat în a dezvălui numele formațiilor autohtone care doresc să obțină semnătura sa. Totuși, tehnicianul a oferit câteva indicii, menționând că echipa are antrenor în funcție. Adrian Mutu a mărturisit că numirea sa la formația respectivă ține strict de alegerea sa, fiind foaret dorit să se alăture echipei respective.
„Am oferte și din România, dar și din afară. Din campionatul nostru. Știu că pare ciudat, abia a început campionatul, dar se gândește la mine. Nu îmi place să vorbesc. Știți cum e la noi. Nu o să spun! Antrenorul e acolo. Sunt discuții. Dacă aș spune da, mâine aș fi acolo”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.
„Briliantul” a „diagnosticat” problema fotbalului românesc: „Lumea nu are răbdare”
Adrian Mutu, rămas fără angajament de la începutul lunii aprilie, a analizat problemele pe care le întâmpină tehnicienii în fotbalul românesc. Mai precis, aceștia nu au parte de răbdare din partea conducerii cluburilor, iar schimbările de antrenori sunt făcute „la cald”.
„Briliantul” așteaptă, totuși, startul majorității campionatelor pentru a lua o decizie în privința următorului său contract. Acesta a subliniat că viitorul său angajament dorește să fie unul pe termen lung.
„În România lumea nu are răbdare, se plictisește repede. Vrea să schimbe doar de dragul de a schimba. Au trecut doar două etape. Aștept, multe campionate nu au început. Aștept să văd ce se întâmplă. Vreau să fac o alegere corectă, să stau mulți ani într-un loc”, a continua tehncianul, conform sursei citate anterior.
Adrian Mutu l-a iertat pe Tacthsidis pentru scandalul declanșat la meciul cu Corvinul Hunedoara
Adrian Mutu și Panagiotis Tachtsidis s-au aflat într-un „război mediatic”, după ce fotbalistul a primit cartonaș roșu în meciul din Cupa României, împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, 0-4. Înfrângerea usturătoare a reprezentat ultimul meci al „Briliantului” pe banca tehnică a formației din Gruia.
Tehnicianul l-a iertat pe grec pentru greșelile făcute la sfârșitul mandatului său la CFR Cluj. Mai mult, Adrian Mutu l-a pus pe Panagiotis Tachtsidis într-o lumină bună în fața lui Dan Petrescu.
„Tachtsidis nu a făcut un meci grozav, dar a punctat când a trebuit. Am vorbit cu Dan Petrescu zilele trecute și i-am spus că m-am înțeles bine cu Tachtsidis în mandatul meu. După aceea au fost lucrurile pe care le-a spus.
Atât l-a dus mintea, dar nu mai contează. El ca jucător are calitate și este serios la antrenamente. Dar ce îi trebuie lui este o constanță și o continuitate”, a declarat Adi Mutu, conform sursei citate anterior.