Adi Mutu a răsuflat ușurat la finalul jocului cu UTA Arad, câștigat de Rapid cu scorul de 1-0, în etapa a 6-a a Superligii.
Antrenorul giuleștenilor a recunoscut valoarea adversarilor și faptul că aceștia puteau foarte ușor să egaleze, chiar la ultima fază, când Horațiu Moldovan a avut o intervenție providențială.
Mutu a pus succesul pe seama calităților individuale ale anumitor fotbaliști, în mod special Junior Morais, cel care a decis partida prin golul superb marcat în minutul 17.
„Am jucat contra unei echipe bune. Vreau să îl felicit pe Ilie pentru că echipa lui a făcut un meci deschis. Și ei au avut ocazie în ultima secundă, când Moldo a avut o intervenție senzațională. Eram foarte departe de fază, dar nici nu pot să contest ceea ce spune Ilie pentru că vede lucrurile din punctul lui de vedere. Meciul a fost echilibrat. Cum spuneam, au avut o șansă mare, dar și noi am avut două mari. Important e că punctele au rămas în Giulești și de luni pregătim meciul cu Sepsi.
E un campionat puternic. Sunt meciuri în care se poate întâmpla orice. E un campionat mult mai dificil decât în anii trecuți. Cred că e bine pentru fotbalul românesc. E presiunea care este la un club mare ca al nostru. Fără presiune nu se poate. Când am fotbaliști care au execuții de genul ăsta, cum a fost Sefer, Morais… Lucrurile se mai simplifică”, a declarat Adi Mutu, la finalul jocului cu UTA Arad.
Junior Morais, marcatorul unicului gol al meciului, a precizat că un aspect foarte important a fost să dea uitării eșecul din etapa precedentă, împotriva rivalei Petrolul Ploiești.
„A fost nevoie să uităm înfrângerea cu Petrolul Ploiești. Cred că azi am făcut un meci foarte bun și cel mai important e că am luat toate cele trei puncte.
Am putut să dau un gol foarte frumos și am putut să mă bucur alături de suporteri. Nu contează pe ce post joc, important e să fiu pe teren”, a declarat Junior Morais la finalul meciului dintre Rapid și UTA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER