Adrian Bumbescu a dezvăluit, în lacrimi, cauza care a dus la moartea lui Helmut Duckadam: „A făcut septicemie”

Adrian Bumbescu a vorbit despre cauza decesului lui Helmut Duckadam.

Luni, fotbalul românesc a fost lovit de vestea că fostul mare portar, Helmut Duckadam, a decedat.

Adrian Bumbescu a dezvăluit motivul morții lui Helmut Duckadam

Adrian Bumbescu a izbucnit în lacrimi, în momentul în care a fost nevoit să vorbească la trecut despre fostul său coechipier, Helmut Duckadam. Totodată, a dezvăluit că, recent, stabilise cu acesta să bea o „cafă”.

În plus, Bumbescu a dezvăluit că „Eroul de la Sevilla” a decedat de septicemie.

„Ce pot să mai zic?! (n.r. plânge) Acum o lună jumate am fost internat și eu, și el. El la Universitar și eu la Spitalul Militar. Ne sunam zilnic. Și zic: «Ia uite, bă, de la Hanu’ lui Manuc, unde beam un șpriț, ne sunăm din spitale acum». Eu am avut o tumoare la picior. El zicea că e bine. Spunea să ne vedem la o «cafă», cum zicea el, să ne întâlnim mai des. Îmi pare nespus de rău. E ceva incredibil! Se pare că septicemie ar fi făcut. Marcel Pușcaș mi-a spus. Chiar acum vorbeam cu Pițurcă, nici el nu știa nimic”, a spus Adrian Bumbescu, pentru ProSport.

Publicat: 02 12. 2024, 14:04
Actualizat: 02 12. 2024, 14:36