Adrian Ilie, legenda Stelei, mesaj special înaintea meciului FCSB – CFR Cluj. Fostul internațional român, invitatul special al echipei lui Gigi Becali în Ghencea
Adrian Ilie (49 de ani), fosta legendă a Stelei, va da lovitura de start la derby-ul FCSB – CFR Cluj, iar „Cobra” a avut de transmis un mesaj special înaintea partidei din Ghencea.
Adrian Ilie, mesaj special înaintea meciului FCSB – CFR Cluj. Fostul internațional român, invitatul special al echipei lui Gigi Becali
Adrian Ilie este invitatul special al echipei lui Gigi Becali la meciul pe care FCSB îl va juca în Ghencea cu CFR Cluj, azi, ora 21.30, în etapa a 4-a din Superliga.
Fostul atacant al Stelei din perioada 1993 – 1996 a acceptat propunerea oficialilor de la FCSB de a da lovitura de start înaintea meciului cu CFR Cluj, iar „Cobra” a transmis un mesaj pe rețelele de socializare cu câteva ore înaintea partidei din Ghencea.
„Ne vedem diseară”, a scris Adrian Ilie pe contul său de Instagram, imediat sub o imagine distribuită de FCSB cu Damjan Djokovic, Darius Olaru și Andrei Cordea.
Cum a ajuns Adrian Ilie să bată lovitura de start la FCSB – CFR Cluj
„Am fi dorit să fie o surpriză, dar așa este. Am făcut-o pentru a crea un arc în timp între Adrian Ilie și Florinel Coman. Adrian Ilie a fost lângă noi, a venit în bază, a vorbit cu jucătorii. Este un om pe care l-am avut mereu foarte aproape. Și acum câteva luni a venit lângă noi. Tocmai de asta am ținut cont de evoluțiile lui Florinel Coman. Ne-am dus puțin înapoi.
Eu mai am o chestie specială. Adrian Ilie a venit cu Valencia în Ghencea, în trecut, și a fost huiduit. Va fi o reparație morală. Se vorbește prea rar de numele lui Adrian Ilie, e adus prea rar în discuție. Pentru mine a fost genial. A fost un fotbalist de excepție. Dacă ar fi să discutăm de profilul lui de jucător, pentru mine sunt Marcel Răducanu, Adrian Ilie, Adrian Mutu și Ilie Dumitrescu”, a spus Meme Stoica.
Adrian Ilie a jucat pentru Steaua în perioada 1993 – 1996, iar alături de formația roș-albastră trei titluri de campion, o Cupă a României și două Supercupe ale României.
„Cobra” a jucat în perioada 1993-1996 în 108 meciuri pentru Steaua și a dat 37 de goluri.