Adrian Mihalcea şi-a pus jucătorii la zid după a 6-a înfrângere în 11 etape
Adrian Mihalcea, antrenorul Unirii Slobozia, și-a făcut praf jucătorii după eșecul cu Universitatea Craiova, scor 0-3, din a 11-a etapă a Superligii.
Tehnicianul formației ialomițene nu s-a mai ferit și a tras o concluzie clară cu privire la jocul echipei sale.
Adrian Mihalcea şi-a pus jucătorii la zid după a 6-a înfrângere în 11 etape
Unirea Slobozia a fost spulberată de Universitatea Craiova, scor 0-3, în a 11-a etapă din Superliga. Adrian Mihalcea, antrenorul nou-promovatei, și-a criticat jucătorii și le-a reproșat prestația mediocră din prima repriză.
„Am fost mediocri în prima repriză. Importantă e evoluția noastră, trebuie să ne pună pe gânduri, devenim și din ce în ce mai puțini.
Nu avem un lot foarte mare. Una peste alta, nu sunt aici să mă plâng, trebuie să caut soluții și le voi găsi. Am avut aceeași atitudine fricoasă ca în meciul cu Rapid.
Am pierdut organizarea. Craiova are jucători care îți dau impresia că te lasă să joci, dar când au mingea știu ce să facă. Bun, știam de la început că va fi extrem de dificil.
Am avut un început bun de campionat. Noi încă suntem acolo, campionatul e destul de strâns în zona play-out-ului, nu dramatizăm.
Trebuie să înțeleagă. Nu le-am făcut nimic, totul pleacă de la gândire și din experiența jucătorilor. Nu sunt un tip care să se dea bătut așa ușor. Voi face tot posibilul să îmi mențin echipa în Liga 1.
Craiova nu e o echipă oarecare. Încercăm să recuperăm din cei care au fost accidentați. Și mental. Dacă ei înțeleg nivelul Ligii 1, 11 puncte tot ei le-au făcut.
Trebuie doar să redevină jucătorii de la începutul campionatului. Vom găsi soluții, asta e sigur. Cu siguranță pentru orice echipă este important să joace acasă.
Până în iarnă nu știu, tragem speranțe. Lucrurile decurg bine birocratic, sper să nu se întâmple așa și să nu reușească să demareze lucrările la stadion.
Ceea ce vom trăi acasă e cu totul și cu totul altceva. Cu tot respectul, Clinceni e o gazdă primitoare, dar ne dorim să ne întoarcem acasă”, a declarat Mihalcea.
Din păcate, câteva minute ne-am pierdut capul, apoi ne-au taxat. Am avut o primă parte bună. Am fost egali cu ei, dar apoi s-a văzut că ei sunt echipa mai bună”, a spus Adnan Aganovic.