Adrian Mihalcea, șocat după înfrângerea din FC Argeș – Chindia: „Nu îmi vine să cred că am pierdut!”
Adrian Mihalcea, antrenorul echipei Chindia Târgoviște, a mărturisit că nu se aștepta să piardă partida cu FC Argeș.
FC Argeș și Chindia Târgoviște s-au întâlnit duminică, pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, în cadrul etapei a șaptea din Superliga, iar piteștenii au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Garita, în minutul 58, respectiv Ișfan, în minutul 76. Dâmbovițenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 30, prin Popadiuc.
La finalul acestei partide, lui Adrian Mihalcea nu i-a venit să creadă că elevii săi au pierdut meciul.
Adrian Mihalcea, șocat după înfrângerea din FC Argeș – Chindia
Totodată, antrenorul Chindiei le-a atras atenția jucătorilor și le-a transmis că ar trebui să fie mai responsabili pe teren.
„Nu îmi vine să cred că am pierdut partida de azi. Un început timorat de partidă. E deja un dejavu să marcăm și apoi să luăm gol. Am crezut că am jucători maturi, dar, de fapt, sunt niște copilași. Tratăm cu indiferență faze ușoare.
Cu un minut înainte de a lua golul, puteam face 2-0. E păcat, dar trec meciurile. Suferim enorm la capitolul responsabilitate. Băieții ar trebui să asculte ce le zic pe toată durata partidei. Nu le-am cerut multe azi. Nu știu ce ar mai fi de spus”, a spus Adrian Mihalcea, după meci, citat de Digi Sport.