Adrian Mititelu a detonat bomba târziu în noapte și a făcut public noul nume al clubului pe care îl finanțează, obligat fiind în acest sens de decizia dată recent de Curtea de Apel Timișoara în speța privind palmaresul Universității Craiova, din care decurg automat și alte elemente de identitate, cum ar fi sigla sau denumirea.
La scurt timp după acel moment, Adrian Mititelu a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport că ia serios în calcul posibilitatea ca noua denumire a echipei patronate de el, FC U Craiova în prezent, să fie cea de FC Oltenia Craiova.
Se pare însă că omul de afaceri s-a răzgândit destul de rapid și a ales o nouă denumire, care a fost deja înregistrată, după se va putea observa din fotografia ce va fi atașată în continuare, la Ministerul Justiției, respectiv cea de „FCU 1948 Craiova Fotbal Club S.A.”, una foarte asemănătoare cu cea pe care o are și în prezent clubul patronat de Adrian Mititelu.
În momentul în care a anunțat că ia serios în calcul varianta schimbării denumirii clubului său în FC Oltenia Craiova, Adrian Mititelu a transmis și că existau și alte câteva soluții în acest sens. Iar acum se dovedește că cea de „FCU 1948 Craiova” a fost una dintre ele, în mod evident.
„Da, este una dintre variante (n.r. despre denumirea de Oltenia Craiova). Ce să fac acum? Trebuie să avem bărbăție, să recunoaștem situația și să ne vedem de drumul nostru. Toată ziua să umblu cu acronime, cu fel și fel de nume din astea care să fenteze. Au câștigat, Clubul Sportiv de drept public are dreptul asupra brandului Universitatea Craiova și a derivatelor.
Oltenia Craiova ar fi o variantă destul de bună, e un nume frumos, un nume care ne reprezintă și care nu ar fi deloc urât. Mi se pare un nume care ni se potrivește și care ne-ar face cinste. Dar acum să vedem, mai sunt alte două-trei nume asemănătoare. Avem numele deja înregistrate, și la OSIM, și la Registrul Comerțului, deci nu avem probleme de genul ăsta.
Nu există alte entități pe care să le afecteze. Nimeni nu poate să fie proprietar pe numele Oltenia sau Craiova”, a spus Adrian Mititelu în urmă cu doar câteva zile, în direct la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER