Adrian Mititelu a făcut anunțul așteptat de Gigi Becali: „Am să fiu aliatul lui în play-off”
Adrian Mititelu a reacționat la scurt timp după ce Gigi Becali a spus că și-ar dori ca FCU Craiova să acceadă în play-off în detrimentul lui Sepsi Sf. Gheorghe, pentru că se așteaptă ca formația din Bănie să facă meciuri foarte bune contra rivalelor la titlu ale FCSB-ului.
Adrian Mititelu a făcut anunțul așteptat de Gigi Becali
Finanțatorul lui FCU Craiova a anunțat că, în cazul în care echipa sa va ajunge în cele din urmă în play-off în acest sezon, atunci într-adevăr aceasta nu se va da la o parte în meciurile cu pretendentele la titlu.
Și astfel, în mod indirect, cei de la FCU Craiova i-ar putea ajuta pe cei de la FCSB în demersul lor de a câștiga primul campionat după 8 ani. Adrian Mititelu a spus, mai degrabă ca o ironie, că echipa patronată de el se va „alia” cu vicecampioana României în eventualitatea în care va ajunge în play-off.
Finanțatorul clubului craiovean a ținut să precizeze că are o oarecare afiniate pentru FCSB, întrucât este o echipă susținută exclusiv din bani privați.
„N-am răutate. Cred că este singurul patron din fotbal pe care nu am reușit să-l înving niciodată. Știe statistica pentru că mi-a zis-o de multe ori. Dacă omul se roagă pentru mine, cum să vorbesc eu de rău? Are dreptate, am să fiu aliatul lui în play-off.
Nici chiar așa. Deocamdată avem un meci foarte greu cu Mioveni, pe bune. Nu vreau să mă hrănesc cu optimism și după să mă desumflu. Dacă batem pe Mioveni gluma se îngroașă. El se referă că suntem o echipă care jucăm pe teren și ne poate influența nimeni.
De fapt, noi cu FCSB suntem singurele echipe din România care nu sunt susținute politic. Poate, noi chiar suntem singura. Echipe private 100%. Să ajung în play-off și vă spun după ce facem”, a spus Adrian Mititelu, potrivit fanatik.ro.
Patronul lui FCU, recunoscător față de omologul său de la FCSB
Aceste declarații ale lui Mititelu au venit în contextul în care Gigi Becali spusese anterior că își dorește ca FCU Craiova să prindă locul 6 la finalul sezonului regulat, în detrimentul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Patronul clubului din Bănie și-a arătat recunoștința pentru sprijinul moral acordat de omologul său de la FCSB.
În ceea ce privește declarațiile lui, eu sunt măgulit că este alături de noi și că el fiind un tip foarte evlavios sunt șanse foarte mari ca acele credințe ale lui să se îndeplinească. Să ajungem în play-off și după tragem concluziile cu cine suntem.
Deocamdată încă este un vis care este posibil, dar suntem departe. Sincer, dacă nu se rezolvă problema cu rejucarea meciului șansele sunt foarte mici”, a mai spus Mititelu, conform sursei citate.