Adrian Mititelu, acuzat de ipocrizie după ce nu s-a mai realizat venirea lui Marius Șumudică la FC U Craiova: „Vii şi spui că nu a câştigat nimic de când a plecat de la Astra şi tu îl vrei”
Adrian Mititelu i-a adresat cuvinte dure lui Marius Șumudică, deși l-a vrut tare mult la FC U Craiova 1948. Prin urmare, Basarab Panduru a dat de înțeles că patronul oltenilor este un ipocrit.
Basarab Panduru, deranjat că Adrian Mititelu a început să trimită „săgeți” către Marius Șumudică, deși era foarte montat să-l aducă la FC U Craiova „Erai gata să îi dai şi cel mai mare salariu”
FC U Craiova, care tocmai ce l-a demis pe Nicolae Dică, a fost extrem de aproape să-l aducă pe Marius Șumudică, însă clubul oltean nu a mai ajuns la un acord cu fostul antrenor de la Al-Raed.
După ce nu s-a mai înțeles cu „Șumi”, Adrian Mititelu, patronul grupării din Bănie, l-a criticat dur pe experimentatul tehnician și i-a reproșat că oricum nu a mai făcut nimic notabil în antrenorat de când a plecat de la Astra Giurgiu. Basarab Panduru a fost de-a dreptul uluit când a văzut în ce hal a putut să vorbească de Șumudică, deși a încercat din răsputeri să-l aducă la echipa sa.
„Puţină răutate aici. Acum vii şi spui că nu a câştigat nimic de când a plecat de la Astra şi tu îl vrei? Erai gata şi să îi dai şi cel mai mare salariu”, a declarat Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.
Adrian Mititelu îl desființează pe Marius Șumudică: „De când ai plecat de la Astra, n-ai mai antrenat pe nimeni, ești doar un vânător de clauze, din asta trăiești!
După ce nu a mai reușit să-l aducă la FC U Craiova, Adrian Mititelu l-a făcut praf pe Marius Șumudică și i-a reproșat că Denis Alibec, Constantin Budescu și alți jucători ai formației giurgiuvene au fost adevărații oameni care l-au făcut, de fapt, antrenor.
„Măi, Șumudică, vrei să dau niște vocale d-ale tale la presă (n.r. mesaje vocale pe whatsapp), să se convingă lumea cât de mult ai cerșit postul? Adița chiar te-a dorit, tu însă ai crezut că este un copil.
O avea 26 de ani, dar gândește ca unul de 36 de ani! De când ai plecat de la Astra, n-ai mai antrenat pe nimeni, esti doar un vânător de clauze, din asta traiești! Te-au făcut antrenor Alibec, Budescu și alti jucători de la Astra!”, a scris Adrian Mititelu pe Facebook, seara, târziu.