Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova, a obținut victoria la Comisia de Recurs și meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe se va decide pe teren. Acum, acesta așteptă victoria echipei sale.
În cursul zilei de joi, 9 martie, Comisia de Recurs din cadrul Federației Române de Fotbal a decis ca meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova să se rejoace.
Partida dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova, de pe 29 ianuarie, a fost oprită după doar 27 de minute de joc de către arbitrul Andrei Chivulete din cauza scandărilor xenofobe ale suporterilor olteni.
Meciul a fost reprogramat joi, 16 martie, de la ora 21:00, pe Sepsi Arena, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga.
Adrian Mititelu a prefațat această întâlnire și a dat de înțeles că așteaptă victoria echipei sale despre care spune că nu ar trebui să joace la egal deși un astfel de rezultat i-ar asigura calificarea în play-off.
„Nu se poate merge la egal. Sepsi e o echipă foarte bună, îți dă un gol, și dacă joci la egal, după aia alergi tu să le dai gol. Poate să iasă un dezastru. Putem să mergem ori noi, ori ei.
Mai bine faci un meci frumos și important e să nu luăm mai multe decât marcăm, eu sunt convins că vom marca la Sepsi. Au un teren foarte bun, sper că n-o să-l ude. Și ei au jucători de calitate. Sunt o echipă foarte bună și ne temem de ei, dar mergem și cu curaj acolo”, a spus Adrian Mititelu, citat de Sport.ro.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul primei etape din play-off și play-out, singura necunoscută din prima parte a clasamentului urmând să se stabilească după meciul dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FC U Craiova.
Vineri, 17 martie
Sâmbătă, 18 martie
Duminică, 19 martie
Luni, 20 martie
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER