Adrian Mititelu dezvăluie cum a trecut peste atacurile lui Nicolo Napoli când a decis să îl aducă din nou la FC U Craiova! „Este manipulat”

Adrian Mititelu dezvăluie cum a trecut peste atacurile lui Nicolo Napoli când a decis să îl aducă din nou la FC U Craiova, după rezultatele slabe din acest început de an.

Italianul a revenit în Bănie pentru a zecea oară, un record absolut în Superliga, dar spre deosebire de mandatele precedente, n-a mai avut parte de un debut încântător și a pierdut primele două jocuri.

Adrian Mititelu dezvăluie cum a trecut peste atacurile lui Nicolo Napoli când a decis să îl aducă din nou la FC U Craiova

Cu puțin timp înainte de a reveni la FC U Craiova, Nicolo Napoli lansa un atac fără precedent împotriva conducătorilor din Bănie printr-un comentariu postat pe rețelele de socializare: „Sunt bolnavi mintal și fură bani”.

După ce a ales să-l instaleze din nou pe italian la conducerea echipei sale, Adrian Mititelu a venit și cu explicații pentru momentul de „scăpare” al antrenorului.

„Nicolo Napoli este amicul meu. Din păcate, el este manipulat, poate prea mult spus manipulat, este instigat de anumite persoane care se folosesc de imaginea lui și l-au făcut de multe ori să facă niște afirmații, părerea mea, nepotrivite și care au dus la anumite rupturi între noi și el.

Au fost chestiuni de moment, pentru că îl cunosc de prea mulți ani pe Nicolo Napoli ca să țin supărare pe el. Și faptul că l-am adus și mi-am călcat cuvântul arată clar că a fost mai important sentimentul meu de amiciție cu el decât anumite afirmații.”, a declarat Adrian Mititelu, patronul celor de la FCU Craiova, pentru pagina de Facebook a clubului oltean.

Publicat: 21 03. 2024, 16:57
Actualizat: 21 03. 2024, 17:05