Adrian Mititelu iese la atac și-l spulberă pe Marius Șumudică: „Vrei să dau vocale să se convingă lumea că ai cerșit postul?!”. Cum ar fi încercat antrenorul să-l păcălească, la negocieri, pe fiul patronului de la FC U Craiova
Adrian Mititelu iese la atac și-l spulberă pe Marius Șumudică, deranjat de anumite declarații făcute de acesta din urmă în cursul zilei de duminică, referitoare la motivul pentru care negocierile dintre cele două părți au picat.
Adrian Mititelu iese la atac și-l spulberă pe Marius Șumudică: „Vrei să dau vocale să se convingă lumea că ai cerșit postul?!”. Cum ar fi încercat antrenorul să-l păcălească, la negocieri, pe fiul patronului de la FC U Craiova
Patronul celor de la FC U Craiova susține că tehnicianul „a cerșit” acest post și a spus că are chiar și dovezi concludente în acest sens. De asemenea, Adrian Mititelu l-a acuzat pe Marius Șumudică de faptul că ar fi încercat să îl păcălească la negocieri pe fiul său, profitând de vârsta încă destul de fragedă a acestuia.
În final, finanțatorul clubului din Bănie l-a catalogat pe fostul campion cu Astra Giurgiu drept un antrenor care încearcă de fiecare dată să își treacă în contracte diferite clauze foarte avantajoase pentru el și i-a transmis că parcursul său în această meserie nu ar fi fost nici pe departe același dacă nu ar fi avut la dispoziție anumiți jucători cu foarte mare calitate individuală de-a lungul carierei sale.
„Șumudică + Digi = Love!
Măi, Șumudică, vrei să dau niște vocale d-ale tale la presă să se convingă lumea cât de mult ai cerșit postul? Adiță chiar te-a dorit, tu însă ai crezut că este un copil, o avea 26 de ani, dar gândește ca unul de 36 de ani! De când ai plecat de la Astra, n-ai mai antrenat pe nimeni, ești doar un vânător de clauze, din asta trăiești! Te-au făcut antrenor Alibec, Budescu și alți jucători de la Astra!”, a scris Adrian Mititelu pe pagina sa personală de Facebook.
Declarațiile care l-au făcut pe patronul de la FC U Craiova să aibă această reacție dură
„Eu regret că ajungem la o astfel de discuție cel puțin deplasată, ca să nu zic altfel. Corect ar fi să ne vedem fiecare de treaba lui, mai ales că n-am apucat să lucrăm împreună. Pe mine mă deranjează că se vehiculează niște chestii și niște sume neadevărate. Ascultați-mă bine, știți că sunt un om franc. Șumudică nu voia în nicio clipă să se ajungă aici, dar nici nu pot să accept să citesc prin media fel de fel de bazaconii, de sume. Am citit azi că trebuia să primesc vreo 400.000 de euro despăgubiri. Total eronat. Contractule se întindea pe durata unui an de zile cu obiectiv de a juca play-off pentru Europa, iar dacă jucam acel play-off, continuam încă un an.
Au fost multe motive care m-au făcut să declin. Am primit contractului și l-am dat avocatului meu, așa mi se pare normal. Un antrenor care ajunge la un nivel ok cred că trebuie să-și permită să plătească o clauză de avocatură, nu să aibă tot felul de bazaconii prin contract, iar apoi să piardă. Am cerut răgaz până azi dimineață să punem la punct tot ce trebuia. Între timp, eu am modificat trei puncte din contract. Nu mai spun de fișa postului, care era una… ne bufnea și râsul… îmi punea inteligența la îndoială. Ceva de inteligență, niște bazaconii… râdea și avocatul! În fine, nu vreau să intru în detalii.
Au fost trei motive, care erau în avantajul clubului și prin care puteau rupe contractul oricând. Eu nu puteam accepta așa ceva, mai ales că era o echipă luată din mers, după 7 etape. Dacă aș fi preluat-o a doua zi, n-aș fi spus nimic urât. N-aș fi spus că e nepregătită sau că am luat-o după 7 etape. Făceam lucrul ăsta, dar dacă eram lăsat să termin anul. Care era condiția? O clauză în oglindă până la sfârșitul anului. Dânșii au fost de acord. Eu am cerut o sumă. Puteam să pun și 5 milioane clauză. Dacă erau cu mine în barcă, suma respectivă nu conta, pentru că eu nu voiam să plec de la Craiova. Mergeam acolo cu inima deschisă. Am cerut o clauză de 300.000 de euro dacă voi fi demis.
Băiatul domnului Mititelu mi-a răspuns: «Noi nu putem să plătim banii ăștia». I-am zis: «Păi, stai, mă, deja te gândești să mă dai afară sau cum? Adică ce?». Eu am rămas perplex când am auzit lucrul ăsta. Ei au zis că n-au banii ăștia. Când am auzit asta, din start am simțit că e ceva în neregulă. Puteam să pun 1-5-10 milioane. Eu, dacă vreau, 150.000 de euro îi plătesc din buzunarul meu în cazul în care primesc o ofertă din Turcia sau Arabia Saudită și plec oricând, dar n-aș fi făcut asta din respect pentru jucători și club. Aș fi vrut să rămân și să-mi duc munca la bun sfârșit. Când președintele îmi spune că nu poate plăti 300.000, din start te gândești că vrei să mă dai afară.
Au mai fost două clauze despre care nu vreau să vorbesc. Pentru mine, una dintre ele este jenantă. Nici nu vreau să o spun la televizor.
Lumea înțelege greșit. Eu nu vreau să iau 300.000 de euro. Eu vreau să-mi duc contractul la bun sfârșit. Tocmai de acea nu vreau să mă mai trezesc cu lacătul pe ușă. Eu vreau să muncesc, să încerc să fac maxim cu această echipă. Aș fi venit cu inima deschisă, chiar dacă o preluam în timpul campionatului, cu un portar U21. Începusem să vorbesc cu jucătorii, să clădesc o echipă. Referitor la condiții, au fost condiții de salarizare decentă, normale pentru staff-ul lui Șumudică.
Salariile? Erau 2-3 antrenori mai bine plătiți decât mine. Dacă voi considerați că 4.000 de euro este un salariu normal pentru un preparator fizic, eu nu consider așa ceva. Staff-ul meu, care are licență Pro, și au plătit numai 4.000 de euro pentru licență, dacă voi considerați că 4.000 de euro e salariu mare… mie nu mi se pare. Eu am un preparator fizic care a studiat în Anglia, Spania. Eu am acceptat pentru că îmi doream să lucrez, dar era clauza respectivă, care n-a fost acceptată. Și au mai fost două clauze, una era despre locul din clasament. Puteam să fiu demis dacă nu ajungeam pe locul 8, eu luând-o de pe 13, fără să fac pregătirea și fără să fac selecția. Abia în iarnă puteam să îmbunătățesc lotul. Nu mi se pare normal să dai antrenorul afară în martie.
A treia clauză care m-a deranjat era prima de instalare. Ei voiau să fie plătită în două tranșe: o parte acum și una în ianuarie. Era o sumă modică, nu știu de ce au vrut așa. Acum o parte și o parte la 1 ianuarie. Eu am spus să plătească suma respectivă în termen de 3 zile. Eu, dacă îmi iau mașina acum, nu pot să-i zic ăluia că-i dau banii în ianuarie, că nu mi-o dă. Sunt niște lucruri pe care lumea trebuie să le știe, să nu înțeleagă că Șumudică e un tip pretențios. Eu vreau să fiu respectat. Am luat contractul, l-am dat la avocat. Le doresc baftă, vreau să aibă rezultate, dar nu vreau să se vehiculeze că luam sute de mii de euro. Doar dacă eram demis era treaba dânșilor. Cum și eu, dacă voiam să plec și aveam ofertă, puteam să le achit banii și să plec”, spusese Marius Șumudică anterior, la Digi Sport.