Adrian Mititelu îl atacă pe Răzvan Burleanu: „Poate se gândește ce mi-a promis mie când a venit la Federație”. Ce își dorește patronul de la FC U Craiova să se întâmple cu meciul contra celor de la Sepsi: „Probabil că lucrurile vor degenera”

Stadionul Municipal din Sibiu a fost inaugurat in prezenta mai multor copii de la grupele de juniori ale celor de la Hermannstadt care au schimbat cateva pase iar primarul Astrid Fodor a sustinut o conferinta de presa in compania presedintelui FRF Razvan Burleanu, marti 06 decembrie 2022. © FOTO: Macrea Valentin/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Adrian Mititelu a ținut să îi transmită un mesaj dur lui Răzvan Bruleanu, înainte ca decizia din cazul meciului Sepsi – FC U Craiova să se ia.

Adrian Mititelu îl atacă pe Răzvan Burleanu: „Poate se gândește ce mi-a promis mie când a venit la Federație”.

În urmă cu două etape, partida de la Covasna s-a întrerupt în minutul 25, din cauza scandărilor xenofobe ale fanilor craioveni veniți la meci. Arbitrul Adrian Chivulete a oprit meciul definitiv și a decis ca echipa oaspete să piardă meciul cu 0-3.

Decizia finală se va lua în ziua de miercuri, 15 februarie, la Comisia de Diciplină a FRF. Totuși, Adrian Mititelu a vrut să îi transmită un mesaj ferm lui Răzvan Burleanu înaintea de proces.

„Miercuri, așteptăm o decizie în cazul meciului cu Sepsi. Prin intermediul dumneavoastră vreau să trimit și eu un mesaj. Oare Federația poate să accepte ca după ultima etapă să ajungem în situația ca Sepsi, datorită potențialelor puncte pe care le va câștiga din meciul cu noi, aceste puncte să facă diferența pentru intrarea în play-off?

Și poate Federația să-și asume o astfel de decizie, care nu va putea rămâne așa? Adică, tot cu clubul, tot cu cel în care ai dat toată viața ta și tot clubului căruia i-ai făcut cel mai mare rău să-i iei accesul pe merit în play-off? Pentru un meci stabilit pe niște criterii care nu au nicio legătură cu vinovăția noastră? Sută la sută vom merge la TAS…

Dar Răzvan Burleanu, tocmai clubului care l-a propus să fie președintele Federației, poate nu știți, dar noi suntem clubul care l-a propus la primele lui alegeri… Poate se gândește când a venit atunci cu mașina aia a lui, cu Dacia aia, în antecameră aici la mine la birou, ce mi-a promis mie când a venit la Federație. Ce mi-a promis mie când și-a anunțat candidatura… Că o să fie corect, că o să facă, o să dreagă, o să repare abuzul lui Dragomir. Adică din toate cluburile din România, tocmai noi să fim cei care suferă din chestia asta?”, a declarat Adrian Mititelu, pentru fanatik.ro.

Ce își dorește patronul de la FC U Craiova să se întâmple cu meciul contra celor de la Sepsi: „Probabil că lucrurile vor degenera”

Adrian Mititelu a vorbit și despre decizia finală de la meciul Sepsi – FC U Craiova, dezvăluind că și-ar dori ca meciul să se rejoace.

„Eu zic că rejucarea ar fi cea mai onestă decizie a lui Răzvan Burleanu. Dar, părerea mea, e că acum și Sepsi are interes să câștige acest meci cu orice preț. Și probabil că lucrurile vor degenera și vor duce la o decizie împotriva noastră. Nu știu, așa simt. Sper că mă înșel…

Sau, eventual, să dea o decizie împotriva ambelor echipe, pentru că și Sepsi are culpă. Problema este că această Comisie nu poate să hotărască, nu are în Regulament să ia o decizie legată de rejucare. Părerea mea este că și Sepsi are aceeași culpă pe care o avem și noi. Noi nu aveam nicio pârghie.

Eu, dacă eram organizator, imediat dădeam dispoziție și îi evacuam, și nu mai era nicio problemă. Domnii de la Sepsi au stat cu mâinile în sân și s-au bucurat. Au zis de două-trei ori în maghiară, de două-trei ori în română «Vă rugăm nu mai faceți!» și gata. De-abia așteptau să se termine meciul. Ori nu e corect așa ceva.

Am văzut că domnul Dioszegi pozează în om corect, și, într-adevăr, eu cred că e un om corect și sunt oameni deosebiți acolo în secuime, am toată stima pentru ce au făcut acolo… Așa cum am mai spus-o, simpatizez foarte mult minoritatea secuiască, maghiară, pentru că sunt niște oameni deosebiți și de-a lungul istoriei au făcut atâtea lucruri bune…

Dar acum trebuie să dea dovadă de bărbăție și să spună clar rejucarea meciului. Părerea mea e că se poate face ceva dacă ambele părți susțin același lucru. Dacă Sepsi va intra în play-off datorită acestor trei puncte, va pierde foarte mult ca apreciere și nu o va ajuta cu nimic acest lucru”, a mai spus Adrian Mititelu.

Publicat: 14 02. 2023, 10:11