Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova, a fost de-a dreptul șocat că oltenii au pierdut meciul cu U Cluj.
Meciul dintre FC U Craiova și U Cluj s-a disputat vineri seară, în cadrul etapei a treia din Superliga, pe Stadionul „Ion Oblemenco” și s-a încheiat cu victoria „șepcilor roșii”, scor 4-3, după golurile marcate de către Nistor (min. 37 și min. 69) și Chipciu (min. 80 și min. 86). Pentru olteni au marcat Chițu (min. 50 și min. 60) și Sidibe (min. 77).
Deși a fost spectaculoasă, cu multe goluri, partida a fost una de coșmar pentru patronul Adrian Mititelu căruia nu i-a venit să creadă că echipa sa a pierdut partida cu U Cluj.
„Cel mai nebun meci pentru neutri și cel mai rău pentru noi. Nu îmi vine să cred că a fost scenariul de astăzi. Eram foarte optimist, nici nu concepeam să nu câștigăm, dar s-a întâmplat nenorocirea.
E un început de campionat pe care nu l-am anticipat nici în cele mai negre scenarii. Nu că mă îngrijorează, mi-a tăiat toate aripile.
E și programul foarte greu. Eu nici acum nu accept că am pierdut meciul ăsta. Am întors, eram convins că vom bate la două-trei goluri diferență. Avem o apărare cu mari probleme, suntem prea naivi, jucăm prea deschis”, a spus Adrian Mititelu, după meci.
În cele trei etape disputate până acum, FC U Craiova nu a înregistrat nicio victorie. Nu are niciun punct în clasament și ocupă, cel puțin pentru moment, locul 15, la egalitate cu Poli Iași și Dinamo, acestea având însă cu un meci în minus.
Nicolae Dică, antrenorul echipei FC U Craiova, a analizat această partidă și a explicat ce vrea să schimbe.
„Prima repriză a fost una în care am dominat, am adus câteva mingi în fața porții, dar nu cum îmi doresc. Îmi doresc ca jucătorii în ultimii 25 de metri să aibă mai multe realizări! Am primit goluri foarte ușor, la primul lor șut pe poartă. Am intrat bine în a doua repriză, am egalat, apoi am făcut 2-1, după 2-2 iar am reușit să marcăm, la 3-2 le-am transmis să fim agresivi, să facem pressing.
Alex Chipciu a primit de două ori mingea între linii și din păcate n-am reușit să-l blocăm și am pierdut jocul. Vreau să fim mai agresivi, să avem reacție după pierderea mingii. Trebuie să faci ambele faze ca să joci un fotbal bun, trebuie să lucrăm mai mult. Ne creăm ocazii de a marca, punem în practică anumite aspecte lucrate la antrenamente, dar nu reușim să câștigăm. Să marchezi trei goluri și să pierzi jocul…”, a spus Nicolae Dică, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER