Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova, nu l-a uitat pe Ilie Balaci, fostul mare fotbalist venerat de toți oltenii.
După ce a fost eliberat din închisoare, Adrian Mititelu a dat o petrecere cu toți apropiații săi, inclusiv oameni din club precum antrenorul Marius Croitoru și directorul Marcel Pușcaș.
ProSport a intrat în posesia unui filmuleț cu Adrian Mititelu în care acesta își amintește de fostul mare fotbalist Ilie Balaci și îi scandează numele.
Imaginile au apărut și în contextul sărbătorii Sfântului Ilie, de pe 20 iulie.
Este bine cunoscut faptul că Adrian Mititelu este mai mult decât îndrăgostit de fotbal și în special de Craiova. Așadar, patronul echipei FC U Craiova nu avea cum să îl uite pe cel mai iubit fotbalist din Bănie.
„O să merg și la echipă, vă dați seama este viața mea. Pentru echipa asta am făcut foarte multe sacrificii, am cheltuit foarte mulți bani, am făcut și închisoare pentru ea și o să încerc ca toți cei care au rămas alături de noi să fie mulțumiți” – Adrian Mititelu, după ce a fost eliberat
„Din păcate, comemorăm astăzi 3 ani de la dispariția prematură a lui Ilie Balaci. A fost un simbol pentru fotbalul craiovean, românesc, a fost un talent ieșit din comun. Pentru tot ce a făcut trebuie respectat și trebuie să-i păstrăm memoria indiferent de funcțiile pe care le avem, în cadrul clubului sau nu. Dumnezeu să-l odihnească și cred că de acolo de sus vede tot ce facem”, spunea Marcel Pușcaș, în octombrie 2021.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER