Adrian Mititelu o vede pe FCSB deja cu o mână pe titlu: „Vă mai dau un semn că e favorită!” Explicațiile patronului de la FC U Craiova | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
FC U Craiova va debuta în noul sezon al Superligii, pe 16 iulie, de la 21:30, Live Video Online pe ProSport, în compania FCSB-ului, pe stadionul din Târgu Jiu.
Adrian Mititelu o vede deja pe FCSB cu o mână pe titlu
Înaintea jocului direct, Adrian Mititelu a anunțat public că vede clubul lui Gigi Becali favorit să câștige titlul în sezonul 2023 – 2024. Ca argumente, patronul lui FC U Craiova pune accent pe lotul pe care îl are la dispoziție cuplul Elias Charalambous și Mihai Pintilii, plus condițiile de pregătire ale roș-albaștrilor. Totodată, Adrian Mititelu amintește că în ultimii doi ani, echipa din Bănie a debutat împotriva viitoarei campioane a României: CFR Cluj și Farul Constanța.
„Are această șansă FCSB, are un lot foarte puternic, condiții foarte bune. Anul ăsta și eu îi văd pe ei principalii favoriți. Ca logică juridică și de palmares, e aceeași situație (n.r. la FCSB față de FC U Craiova, în contextul discuțiile legate de închirierea stadionului Steaua).
Vă mai dau încă un semn că FCSB e favorită. Noi, în ultimii doi ani, am jucat în prima etapă cu campioana României, în primul an cu CFR, în al doilea an cu Farul. Acum jucăm cu FCSB. E un semn și ăsta”, a spus Adrian Mititelu, la ProSport Live.
Ultimul titlu pe care l-a cucerit FCSB a fost în anul 2015. Atunci, roș-albaștrii, conduși de Costel Gâlcă de pe banca tehnică, au câștigat trofeul dramatic în fața lui ASA Târgu Mureș, după ce elevii lui Liviu Ciobotariu au pierdut cu retrogradata Oțelul Galați, 1-2, în ultimul joc al campionatului.
Gigi Becali, încrezător în forțele FCSB-ului: „O să-i batem pe toți”
Gigi Becali este mândru de transferurile pe care le-a realizat în această vară. Omul de afaceri consideră că Alexandru Băluță (29 ani, adus liber de contract), Damjan Djokovic (33 ani, adus liber de contract) și Siyabonga Ngezana (25 ani, cumpărat cu 600.000 de euro de la Kaizer Chiefs) au adus plusul de care roș-albaștrii aveau nevoie pentru a câștiga titlul.
„Eu am făcut! Am făcut curățenie și am adus niște jucători valoroși, care să nu aibă emoții, jucători cu experiență. Acum, ei ce spun, și antrenorii, și jucătorii, ați văzut, chiar și Coman, că o să-i batem pe toți! Și așa cred și eu! Pentru că nu văd cine ne poate sta în cale, nimeni nu s-a întărit cum ne-am întărit noi, jucătorii pe care i-am luat noi sunt valoroși.
Asta vom vedea, dar pe mine ce mă interesează în primul rând e calificarea, adică banii, asta am eu în cap. Voi, ce aveți voi în cap, ce spun alții, problema lor! La mine sunt banii, că fără nu poți. Trebuie să luăm banii din Conference League, 7-8-10 milioane, cât or fi. După o să vedem ce mai facem”, a spus Gigi Becali în această săptămână.