Adrian Mititelu, primul avertisment pentru Nicolo Napoli după cea de-a 9-a numire: „El e o soluție de moment”. Când va trage linie patronul lui FC U Craiova | EXCLUSIV

Adrian Mititelu l-a angajat pentru a 9-a oară pe antrenorul Nicolo Napoli la FC U Craiova, după ce n-a ajuns la nicio înțelgere cu tehnicienii pe care îi dorea după plecarea lui Marius Croitoru.

Dacă Marius Croitoru și-a găsit imediat angajament la FC Argeș, FC U Craiova a stat o bună bucată de timp fără antrenor. După ce negocierile cu Walter Zenga au eșuat, Adrian Mititelu s-a reorientat rapid și a apelat la varianta Nicolo Napoli. Italianul revine astfel la Craiova pentru a 9-a oară.

Adrian Mititelu, primul avertisment pentru Nicolo Napoli după cea de-a 9-a revenire: „El e o soluție de moment”

Patronul lui FC U Craiova, Adrian Mititelu, a explicat pentru ProSport motivele care l-au împins să-l aleagă din nou pe Nicolo Napoli și nu s-a ferit să recunoască faptul că italianul e o soluție de moment pentru olteni, el având contract până în vară.

„În vara trecută cineva l-a sfătuit prost pe Napoli și i-a spus să vină cu pretenții financiare mai mari decât trebuia. El nu voia nicio clauză. Cineva i-a zis să-mi ceară diferite chestii și eu fiind orgolios n-am acceptat și a plecat. El se gândea că indiferent ce pretenții avea, eu aș accepta.

Nu e chiar a 9-a oară la club. Dacă vorbim, vorbim de 2-3 întreruperi înainte de termen, în rest au fost convenționale. Voi ați pus la calcul și Liga 4. E amuzant, dar sunt 20 de ani la mijloc, să ne gândim și la asta. Gândiți-vă prin ce a trecut clubul ăsta. Cel puțin pentru un moment Napoli reprezintă o soluție. Antrenorii pe care mi i-am dorit eu n-am putut să-i iau. Avem o înțelegere până la vară cu Napoli. Nu e nevoie să-i trasăm obiectiv, știe lotul, poate mai luăm 2-3 jucători în iarnă. Ce putem face? Ce obiectiv să-i pun eu lui când lotul e făcut de mine”, a declarat Adrian Mititelu pentru ProSport.

Publicat: 10 11. 2022, 21:00