Adrian Mititelu s-a lămurit rapid cu Nicolo Napoli și a luat decizia, imediat după înfrângerea cu Universitatea Craiova.
Patronul „alb-albaștrilor” a ales să apeleze din nou la unul dintre oamenii săi de încredere, la șase luni după ce renunța la serviciile sale.
Nicolo Napoli a preluat-o pe FC U Craiova pentru a zecea oară în carieră, însă primul meci de la revenire a fost unul de tristă amintire: formația italianului a pierdut în derby-ul Băniei împotriva Universității Craiova, scor 1-2.
Astfel, în staff-ul clubului patronat de Adrian Mititelu a fost readus Florin Drăgan, unul dintre oamenii de încredere ai afaceristului. Drăgan părăsise echipa în urmă cu jumătate de an, la sosirea lui Giovanni Costantino. Acesta va ocupa poziția de antrenor secund, la fel ca în precedentele mandate ale lui Napoli.
„Florin Drăgan revine în staff-ul FCU! Începând de astăzi, Florin Drăgan completează staff-ul FCU, revenind în poziţia de antrenor secund. Bine ai revenit, Florin Drăgan!”, au anunţat cei de la FC U Craiova 1948, pe pagina de Facebook a clubului
Rodion Cămătaru a dezvăluit motivele pentru care Nicolo Napoli a revenit pentru a zecea oară la FC U Craiova.
„Nicolo Napoli cunoaște bine ceea ce se întâmplă la Craiova, lotul de jucători în mare parte și de aceea Adrian Mititelu a apelat iar la el. Iar la revenirea lui la FC U Craiova, eu cred că un egal ar fi fost mult mai echitabil în acest derby. Și vă spun asta din perspectiva unui suporter neutru.
Eu cred că unui alt antrenor i-ar fi fost mult mai greu să ia echipa din mers, pentru că nu mai este timp, începe play-out-ul. Eu cred că FC U Craiova își va reveni în play-out și nu va retrograda, dar problema este că lumea se așteaptă ca ei să ia gol în fiecare meci, așa cum s-a întâmplat și duminică”, a mărturisit Rodion Cămătaru, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER