Documente explozive: Adrian Mititelu vrea să scape de pierderea meciului cu Sepsi și se delimitează oficial de galeria celor de la FC U Craiova! Războiul cu Peluza Sud ’97 atinge cote inimaginabile, iar finanțatorul aruncă definitiv în aer relația cu ultrașii
Adrian Mititelu nu concepe ca FC U Craiova să piardă meciul cu Sepsi și transmite că gruparea sa nu a organizat deplasarea suporterilor la Sf. Gheorghe.
Documente explozive: Adrian Mititelu vrea să scape de pierderea meciului cu Sepsi și se delimitează oficial de galeria celor de la FC U Craiova! Războiul cu Peluza Sud ’97 atinge cote inimaginabile, iar finanțatorul aruncă definitiv în aer relația cu ultrașii
FC U Craiova așteaptă decizia oficială din partea Comisiei de Disciplină și Etică, după meciul cu Sepsi. Partida de la Sf. Gheorghe a fost oprită la jumătatea primei reprize, din cauza fanilor olteni, care au scandat fără oprire lozinci xenofobe.
Patronul lui FC U Craiova, Adrian Mititelu, vine, însă, cu probe noi în acest caz. Finanțatorul clubului din Bănie a publicat documente care demonstrează că oficialii oltenilor au anunțat oficial, dinaintea jocului, că nu organizează deplasarea suporterilor la Sf. Gheorghe.
„Referitor la evenimentele de la partida cu Sepsi OSK, facem următoarele precizări: Clubul nostru nu are nicio implicare în organizarea acestui meci. Nu am solicitat bilete pentru suporteri în acest sens. Prin urmare, nu putem fi răspunzători sub nicio formă de manifestările suporterilor în timpul acestui meci de fotbal.
Clubul nostru nu a organizat deplasarea suporterilor la partida de la Sfântu Gheorghe. Echipa Sepsi OSK și-a asumat accesul tuturor fanilor pe acest stadion și, prin urmare, este singura entitate responsabilă pentru respectarea legii și a regulamentelor în timpul desfășurării meciului. Orice altă interpretare contravine prevederilor legale și nu poate fi încălcată de niciun membru al niciunei comisii dintr-o țară civilizată.
În concluzie, considerăm că echipa noastră este absolvită de orice vină cu privire la organizarea acestui meci de fotbal”, se arată în comunicatul remis de FC U Craiova prin intermediul rețelelor de socializare.
Mesaj dur transmis de Peluza Sud 1997 după ce Sepsi – FC U Craiova a fost oprit: „Dacă abuzurile nu se vor opri, acțiunile noastre vor deveni din ce în ce mai drastice!”
Peluza Sud 1997 a remis un comunicat dur după ce Sepsi – FC U Craiova a fost oprit din cauza scandărilor xenofobe.
„Despre fapte Astăzi, la Sfântu Gheorghe, am luat parte la un nou atac la adresa integrității naționale din partea minoritarilor cu complicitatea statului român, al FRF, LPF și CCA. Ținem să precizăm, așa cum am făcut-o și în trecut, că nimic nu este și nu va fi prea mult pentru a ne apăra țara.
Niciun meci, niciun punct, niciun loc în clasament nu se pot compara cu pământul nostru strămoșesc. Nu vom accepta niciodată ca un meci pe teritoriul României să fie prezentat într-o alta limbă decât cea națională, ca tribunele să fie împânzite de steaguri separatiste sau ca cetățenii români să fie huliți de minoritățile care populează această zonă. Nu vom permite niciodată ca o astfel de partidă să se dispute.
Așa cum am mai anunțat anterior, în cazul în care aceste abuzuri nu se vor opri, și acțiunile noastre vor deveni din ce în ce mai drastice. Orice alte ipoteze sunt de ordinul comicului, iar inițiatorii și susținătorii lor sunt invitați să lectureze comunicatele noastre anterioare legate de acest subiect. Doar România!”, se arată în comunicatul remis de Peluza Sud 1997, după Sepsi – FC U Craiova.