Kevin Luckassen a vorbit la superlativ despre Adrian Mutu, tehnicianul care îl pregătește în acest moment la Rapid București.
Atacantul olandez a ajuns la începutul sezonului în Giulești, liber de contract, după ce și-a reziliat angajamentul cu formația din Turcia Kayserispor.
Kevin Luckassen a jucat pentru Rapid în 10 partide în prima parte a stagiunii, reușind să marcheze doar două goluri.
Aflați în Turcia pentru a pregăti a doua parte a sezonului, Rapid a reușit să câștige și cel de-al doilea amical din Antalya, scor 3-1, împotriva celor de la TE Kecskemeti, locul doi din Ungaria. Golurile victoriei au fost marcate de către Alex Ioniță, Kevin Luckassen și Lujban Crepulja.
La finalul celor 90 de minute, atacantul în vârstă de 29 de ani a vorbit despre pregătirea din cantonament, însă a ținut să îl elogieze și pe Adrian Mutu, antrenorul său.
„A fost un meci bun, am jucat împotriva locului doi din Ungaria, ne dă încredere. Am marcat, e important pentru încrederea mea, e important să marchez. Suntem mai bine fizic. Orice cantonament e greu, ne antrenăm din greu pentru a doua parte a sezonului.
Am avut o perioadă frumoasă acolo, la Sepsi, am câștigat o Cupă, am rămas în relații bune.
Vrem să câștigăm toate meciurile. Adi Mutu e o legendă a României, am foarte multe de învățat de la el. E un antrenor foarte bun, îmi spune să fiu calm în fața porții, foarte multe lucruri”, a declarat Kevin Luckassen, potrivit digisport.
Adrian Mutu, moment de sinceritate în cantonamentul Rapidului
„(n.r. foștilor dinamoviști le priește Rapidul) Eu am fost doar un an la Dinamo. Acum am aproape un an la Rapid. Practic, în momentul acesta, sunt rapidist la fel de mult pe cât am fost dinamovist. E cam egală perioada. Nu știu, nu aș putea răspunde la ce ai zis.
Ce pot spune însă e că am venit cu mare dorință de a face performanță. Am avut disponibilitatea conducerii, am condițiile necesare pentru a putea crește ca antrenor, dar și echipa ca valoare. L-am avut lângă mine pe Daniel Niculae, președintele nostru, m-a ajutat în orice dorință am avut, mi s-a oferit cam tot ce am vrut. Deci cred că suntem pe un drum bun, acum trebuie să și dăm înapoi”, a spus Adrian Mutu, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER